Simțurile le-am primit pentru a comunica cu Dumnezeu. Acesta, în înțelepciunea Sa, ne-a creat pentru a ne bucura de mâncare. Savurarea mâncării creează ocazia de a fi recunoscători. Este ca și când această oportunitate ni s-a dat ca o invitație de a ne împărtăși din minunata Sa creație prin actul savurării hranei oferite de pământul Său. Este vremea în care „cinezi cu Dumnezeu”.

Iar în timp ce facem aceasta, ce bucurie ar fi dacă versurile Acatistului „Slavă lui Dumnezeu pentru toate” ne-ar atinge și alina gândurile și rugăciunea: „Slavă Ție pentru gustul diferit al fiecărei boabe și al fiecărui fruct”.

Cu cât mâncăm mai repede, cu atât vom mânca mai mult. Când încetinim ritmul mâncării, ajungem să degustăm și să savurăm mâncarea. Dacă am vedea vremea mâncării ca pe un timp în care Îi mulțumim Domnului și ne împărtășim din creația Sa, nu ne-am mai grăbi. Ar trebui să stăm și să prețuim mai mult momentul mesei.

Atunci când mâncăm repede, nu simțim gustul mâncării. Papilele gustative sunt pe limbă, nu în stomac, deci nu este nicio grabă ca acele mușcături să ajungă jos. Ar trebui să nu ne grăbim, să dăm hranei șansa de a ne mângâia papilele ce strigă după interacțiunea cu mâncarea și cu băutura.

(Rita Madden, Hrana, credința și postul. O călătorie sacră spre o sănătate mai bună, Editura Doxologia, Iași, 2018, pp. 76-78)