„Timpul este circumscris și nu este ceva de sine stătător. Timpul este umplut de Dumnezeu. Prin urmare, la fel cum Dumnezeirea Se află în tot spațiul și în toată creatura, la fel este și în orice segment de timp. Dumnezeu este peste toate acestea: peste spațiu, peste creatură, peste timp, pentru că El le guvernează. Ca să vedem neputința omului în comparație cu atotputernicia dumnezeiască, să ținem cont de faptul că nici măcar cu gândul nu putem noi, ca oameni, să înconjurăm spațiul spre a evalua mărimea lui, nici măcar creaturile care ne sunt lăsate pe pământ nu le putem număra, decât în parte, și nimeni nu-și știe timpul exact al șederii aici, în viața pământească. Deci nu putem fi stăpâni peste spațiu, timp și creaturi decât atât cât ne permite Însuși Dumnezeu. Astfel, pentru timpul petrecut fără folos, ne vom face cu toții răspunzători în fața Dumnezeirii. Asta pentru că timpul nu este al nostru, ci al Dreptului Judecător. Dacă pentru o petrecere a timpului plăcută lui Dumnezeu vom primi răsplată, este evident că pentru o petrecere rea și plină de păcate vom da socoteală. Pierderea timpului în jocuri, dezmăț, desfrâu, ospețe este un păcat tocmai prin aceea că timpul nu este în exclusivitate al nostru, ci Îi aparține lui Dumnezeu. Când ai un fel plăcut de mâncare, nu te repezi să mănânci tot din oală, așa este și cu drămuirea timpului nostru. Timpul înseamnă viață, iar cheltuirea vieții în păcate este mare urâciune. Internetul are darul de a comprima timpul. Orele zboară, minutele ți se par secunde, și tot așa. Unii sunt foarte atrași de acest miraj, considerându-l un element forte al lumii virtuale. Iar eu afirm că este elementul cel mai de plâns. Cineva va răspunde pentru timpul pierdut pe chat, prin flirturi, pe canale interzise, pe site-uri deocheate, și acela nu va fi nimeni altul decât cel care a păcătuit. Nu are rost să vorbim despre scurtimea zilelor noastre. Trăim vremuri în care medicina se află pe cele mai înalte culmi, dar mortalitatea crește continuu. Nu e zguduitor acest paradox? Datori suntem, astfel, să avem grijă de timpul nostru ca și cum am avea grijă de sănătatea noastră, și nu este nici o exagerare că, drămuind bine timpul, dăruim sănătate sufletului nostru. Dacă petrecem tot timpul în păcate, atunci se vor surpa și sufletul și trupul. Pierderea vremii pe Internet, în ceea ce generic se numește distracție, este un afront direct adus lui Dumnezeu. Dacă Internetul ar fi fost de așa mare trebuință, I-ar fi fost greu lui Dumnezeu să îl facă inginer pe Adam și aceasta să stăpânească și peste unealta asta de pierzanie? Nu se observă, oare, că, cu cât avem tehnică mai sofisticată, singurătatea se insinuează și mai mult? Asta pentru că vrem relații virtuale, camere video peste tot, lumi imaginare. Iubirea care se naște pe Internet este – aproape întotdeauna – o iubire surogat, nu o iubire deplină. Pentru că dacă dragostea serveste poftelor, atunci Dumnezeu nu mai încape în această relație. La polul opus, dacă iubirea are scopuri nobile (cum ar fi întemeierea unei familii și nașterea de prunci), atunci Dumnezeu va coborî în viața ta și vei înțelege fără prea mult efort cât de viclene sunt aceste mașinării virtuale care obișnuiesc să răpească vieții reale tot ce este mai frumos. Nelucrarea este o pedeapsă pentru cel care o adoptă. Nevoia de Dumnezeu îl va ajunge din urmă, căci oricâtă răutate ar avea omul în el, tot va ajunge la întrebarea firească dacă a făcut sau nu, în viața sa, ceva bun și pentru suflet.

(Cristian Șerban, Internetul- Tinerii în fața provocării, Editura Egumenița, p. 43)