Dacă în noi înşine se arată reaua invidie către cineva, dacă începe din inima noastră să ţâşnească gânduri şi sentimente rele către aproapele nostru, dacă vreo oarecare putere interioară începe să ne îndemne să-l osândim, atunci cum trebuie să procedăm?

- Atunci, frate, trebuie să ne mobilizăm toate puterile sufletului şi să stăruim în a nu deschide gura noastră la cuvinte rele. Trebuie să ne reţinem limba ca să nu vorbim osândiri. Trebuie să înăbuşim furtuna gândurilor si cuvintelor dușmănoase care clocotesc înainte să ajungă pe limba noastră.

Când malurile unui pârâu sunt îngrădite cu pietre mari, spune Sfântul Grigorie Teologul, chiar dacă clocoteşte pe dinăuntru, el nu pustieşte ogoarele. Vlăguit de puteri din pricina pietrelor, el trăieşte ca mort pe jumătate. Sfinţii Părinţi ne sfătuiesc ca, în lupta cu osândirea, s-o apucăm de la cele mai uşoare către cele mai grele.

În primul rând, dacă nu putem să nu osândim în inima noastră pe cineva dintre duşmanii noştri, să ne străduim măcar ca să nu osândim cu limba, ca nu cumva prin osândirea cu limba, după ce ne-am otrăvit inima noastră, să otrăvim şi văzduhul din jurul nostru, precum şi sufletele acelora care respiră acest aer.

Mai mic păcat este să osândeşti în sine, decât să osândești în fața altora. Primul păcat limitează acţiunile tale devastatoare în hotarele inimii tale, iar al doilea pleacă din om în om şi pe mulţi îi pierde. Tu ai osândit pe cineva; cei care te ascultă încep şi ei să osândească; aceia cărora li se transmite osândirea, la rândul lor, o răspândesc; şi, astfel, acest lanţ al păcatelor se întinde fără sfârşit şi cuprinde din ce în ce mai multe suflete. Şi, dacă ajunge aceasta la cel osândit, se organizează un nou lanț împotrivă, al celui osândit!...

Toate acestea ar putea fi evitate dacă noi înfrângem din primul moment reaua dorinţă care se iveşte în noi, de a osândi cu voce tare pe aproapele nostru.

(Arhim. Serafim Alexiev, Nu judeca și nu vei fi judecat, Editura Sophia, București, 2001, p. 148-150)