Am avut prilejul, pentru câteva zile, să fiu în preajma părintelui Pavlos, Mitropolit de Sisaniou și Siatista. Sosit în Țara Moldovei la invitația Înaltpreasfințitului Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ierarhul grec s-a întâlnit în câteva rânduri cu tinerii din Iași. În timpul mesei, printre alte întrebări cu referire la viața tinerilor de astăzi, am adresat și întrebarea clasică :

- Cum facem să-i invităm pe tineri spre Biserică, să-i atașăm de parohie, să-i ajutăm să cunoască valoarea credinței noastre?

În răspunsul său, Părintele Mitropolit a relatat și o întâmplare ce ne-a reținut atenția.

- Un părinte paroh din eparhia mea a purtat dialoguri îndelungi cu un ateu. Și-a dorit, așa cum este firesc, să-l ajute să înțeleagă ce este Adevărul, să-l apropie de parohie și de viața Bisericii. I-a vorbit despre importanța credinței în viața omului, despre bogăția Noului Testament, despre istoria creștinismului, despre multe și despre toate; despre viață, despre moarte, despre absurditatea vieții fără Dumnezeu. Între altele, i-a vorbit acestuia despre parohie, despre familia lui Dumnezeu din comunitatea sa. Creștinii sunt o familie strânsă în jurul lui Hristos. Omul are nevoie de iubire, de încredere, de sprijin moral și chiar material, atunci când este la strâmtoare, i-a spus preotul. Parohia este familia lărgită, familia lui Dumnezeu din comunitatea noastră. Aici ne odihnim, ne împlinim, ne bucurăm. De aici ne luăm puterea. Oamenii sunt ființe comunionale și au nevoie de apartenență la ceva. Aceasta este parohia.

Ateul s-a înmuiat, s-a bucurat și și-a spus că nu pierde nimic dacă încearcă să cunoască mai multe despre ceea ce este Ortodoxia. A început să citească, să întrebe și să se dumirească. Într-o duminică, plin de așteptări frumoase și cu speranță, s-a hotărât să meargă la biserica din parohie. Acolo însă, n-a găsit ceea ce îi prezentase părintele. La finalul slujbei s-a îndreptat spre altar, pentru a-l întâlni pe paroh.

- Părinte, am stat astăzi la Liturghie, m-am închinat, m-am rugat și eu așa cum am știut, dar n-am întâlnit familia despre care îmi spuneați. Oamenii par destul de apatici și străini.

Părintele paroh a ascultat și s-a întristat.

                                                                * * *

Același lucru se petrece și cu tinerii. Profesorii de religie, preoții și voluntarii care organizează  tabere și activități pentru perioada vacanțelor le vorbesc tinerilor despre Dumnezeu, despre Sfintele Taine, despre importanța păzirii poruncilor… Însă parohia nu întotdeauna îi primește și-i integrează pe tineri. Credincioșii nu-i primesc pe tinerii veniți la biserică drept trimiși din partea lui Dumnezeu. Tinerii au nevoie să fie primiți de noi așa cum în pericopa Fiului risipitor, tatăl îl primește acasă pe fiul cel mic. Sunt parohiile noastre familii? Răspunsul pe care-l poate da oricine este: unele da, altele nu… Acolo unde încă nu este parohia o familie avem noi, credincioșii, vreo responsabilitate? Care este aceasta?