Matei, Teodor, Bogdan…

Nu există în calendar, în chip explicit, vreun sfânt cu numele Bogdan, dar îl întâlnim pe Matei, care semnifică același lucru în limba ebraică. Ba mai mult, în calendar sărbătorim numeroși sfinți numiți Teodor având, în limba greacă, aceeași semnificație: „darul lui Dumnezeu”.

Proslăvirea Sfântului Apostol și Evanghelist Matei, de pe 16 noiembrie, îmi amintește de o întâmplare frumoasă la care am fost martor. Înainte de începerea pandemiei, pe când mulți profesori obișnuiau să organizeze excursii școlare, în prag de Brumar, un grup de elevi din ciclul primar, intrați în vacanța intersemestrială, au pășit pragul Muzeului Sadoveanu, situat în vecinătatea Schitului Vovidenia, Mănăstirea Neamț. Aflându-ne în apropierea zilei de naștere a scriitorului, distinsa învățătoare ce-i însoțea a pregătit un scurt program artistic, marcând astfel comemorarea renumitului romancier, creatorul celebrei povești cunoscute de majoritatea copiilor, Dumbrava minunată. Adăstând în curtea muzeului, unde razele blânde ale soarelui mângâiau obrajii celor mici, i-am dat o mână de ajutor dăscăliței să organizeze un concurs rapid cu întrebări chiar din povestea sus-amintită.

Făcând prezentările, școlarii, cu mare larmă, își pronunțau prenumele, iar câțiva, fiindcă primiseră la botez nume de sfinți foarte populari, au devenit deodată mai sonori, mândrindu-se că acolo, în Cer, au proteguitori aleși: Ioan, Andrei, Mihail, Maria, Ecaterina... Undeva, în mijlocul grupului, un elev mai retras părea trist. Întrebându-l de ce stătea posomorât, am primit un răspuns care m-a surprins: „Nu-mi place numele meu: mulți colegi din clasă își serbează ziua onomastică, iar eu nu am cum, căci pe mine mă cheamă Bogdan. Bunica și mama mi-au spus că nu este un sfânt cu numele meu”. Am zâmbit. Mă regăseam întrucâtva în povestea lui, deoarece nici mie, în copilărie, nu prea îmi plăcuse unul din numele primite la botez, Mihai, și cu atât mai puțin ziua când, la proslăvirea Sfinților Îngeri, trebuia să merg cu bomboane la școală și să-mi servesc colegii și profesorii. Cred că Sfântul Arhistrateg Mihail a voit să-mi dea o lecție în urmă cu vreo 26 de ani când, la tunderea mea în monahism, rânduială numită și „al doilea botez”, avem să primesc numele Arhanghelului, urmând a-l purta toată viața. După neuitata „coincidență”, m-am tot întrebat de ce s-a întâmplat așa: cred că Sfântul Arhanghel Mihail a voit să-mi arate cât de important e să ne împrietenim cu sfinții pe care i-am primit ca proteguitori la Taina Sfântului Botez. În cazul meu, se pare că până la 20 de ani nu am reușit prea mult, așa că de aceea mai-marele Arhistrateg s-a gândit să-mi dea răgaz ca în tot restul zilelor mele să pot împlini acest deziderat.

Revenind la junele supărat că nu purta numele unui sfânt popular, am încercat să-l scot din starea de tristețe spunându-i că prenumele său este binecuvântat și foarte iubit de Domnul: de fapt, Bogdan, în limba rusă, înseamnă „darul lui Dumnezeu”. Nu există în calendar, în chip explicit, vreun sfânt cu numele Bogdan, dar îl întâlnim pe Matei, care semnifică același lucru în limba ebraică. Ba mai mult, în calendar sărbătorim numeroși sfinți numiți Teodor având, în limba greacă, aceeași semnificație: „darul lui Dumnezeu”.

Întâmplarea petrecându-se pe la începutul lui noiembrie și știind că pe la mijlocul lunii, în 16, îl proslăvim pe Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, adică Bogdan în limba slavă și Teodor în limba greacă, i-am dăruit o carte cu Viața lui Ștefan cel Mare, scrisă de Mihail Sadoveanu, amintindu-i, de-acum înveselitului elev, câți „Bogdani” celebri au existat în istoria Moldovei: adevăratul „descălecător” de țară, Bogdan I, apoi tatăl lui Ștefan cel Mare și Sfânt, pe care îl chema tot Bogdan, numit „al II-lea” în cronologia domnitorilor Țării Moldovei, și încă alți doi domni purtând același prenume, Bogdan al III-lea și Bogdan Lăpușneanu, fiul temutului domn Alexandru Lăpușneanu. Dar tot la fel de mulți bărbați însemnați din istoria țării au purtat numele Matei: Matei Basarab, Voievodul Țării Românești, din prima jumătate a veacului al XVII-lea, scriitorul Mateiu Caragiale, fiul cunoscutului dramaturg Ion Luca Caragiale și alții.

Așadar, numele de Bogdan, atât de frecvent în spațiul românesc, își are sorgintea, iată, în vremuri străvechi. Și nu doar acest prenume cu rezonanță voievodală cunoaște o asemenea istorie: dacă ne gândim la un alt renumit domnitor român, Mircea cel Mare sau Bătrân, trebuie să precizăm că în limba slavă veche mir înseamnă pace, iar corespondentul său în grecește este Irineu (ειρήνη).

Să rânduiască Dumnezeu ca toți să ne bucurăm de comuniunea cu sfinții noștri din Ceruri, dar și să întâlnim în calendarul ortodox tot mai mulți români proslăviți de Dumnezeu cu darul sfințeniei, pentru ca în panteonul Ortodoxiei universale să se regăsească și prenume cu specific românesc, după cum din 1992, prin canonizarea Sfântului Constantin Brâncoveanu cu fiii săi, unul din feciorii domnitorului, Radu, a înveș­nicit numele în Împărăția lui Dumnezeu, cu toate că și acesta a fost împrumutat tot din tradiția slavă (радость, bucurie), dar a intrat atât de profund în conștiința românească.

De la același autor

Ultimele din categorie