Seară de primăvară. Susurul unui clipocit de valuri și un soare darnic ce strălucește în aur, deasupra mării liniștite, mă predispun spre meditație. Încă o primăvară, tot verde, tot plină de viață, ca și celelalte primăveri. Câteodată ești încercat de gândul – nu știu de ce – că n-o să mai vină primăvara. A venit; și a venit cu surprize frumoase. A adus invitația de a vizita Finlanda, de a-i întâlni pe tinerii români crescuți aici, departe de țară. Câte raze de lumină!? Și toate iradiază de la acelaşi soare! Ce peisaj! Natura nordului  își prezintă, cu modestie, darurile primite. Verdele crud de primăvară aduce pe chipurile oamenilor zâmbet, culoare și viață. Omul este altul, în fiecare anotimp. Starea lui de spirit, dar și chipul primește o altă lumină. Și natura la fel. Mestecenii falnici veghează bisericuța cu hramul Sfântul Gherman din Alaska, din Tapiola. Credincioșii, români și finlandezi, se strâng în bisericuța pictată frumos. S-a anunțat o seară duhovnicească la care este așteptat părintele Nicodim Petre, inspector eparhial în Arhiepiscopia Iașilor. Alături de el, și noi, patru tineri ieșeni, ascoreni și atoreni. Tema serii este: „Sfânta Liturghie – sfințire a vieții”.

Sfântul Iustin Popovici spunea că „Liturghia este educatorul cel mai delicat al minții, al inimii, și al întregii personalități”.

Am aflat că Liturghie, în limba greacă, înseamnă lucrare publică şi provine din alte două cuvinte, „laos” şi „ergon”. „Laos” înseamnă popor, iar „ergon” înseamnă „lucrare”. Deci, Liturghia este lucrarea poporului dreptcredincios pentru a preamări pe Dumnezeu, dar şi lucrarea lui Dumnezeu pentru a sfinţi poporul dreptcredincios. Este o împreună lucrare. În Sfânta Liturghie – cerul se unește cu pământul, Dumnezeu cu omul, iar timpul... se amestecă cu veșnicia.

S-au adresat și întrebări. Prima a fost adresată chiar de părintele. La ce folos Biserica, dacă nu avem Sfânta Liturghie? Dar, la ce folosește Sfânta Liturghie fără Euharistie? Și apoi, la ce folos Euharistia dacă noi, oamenii, nu ne împărtășim? Unirea cu Hristos, Cel ce ne poate vindeca de păcat și de moarte se face deplin, prin Taina Sfintei Împărtășanii. Avem nevoie de Hristos. El este viața noastră.

Cu fiecare Sfântă Liturghie, înaintăm către Împărăţia veşnică a Preasfintei Treimi. Nu întâmplător, bisericile au forma unei corăbii, nu întâmplător sunt întotdeauna orientate spre Răsărit și nu întâmplător, pe peretele interior al altarului spre orient, este pictată împărtășirea apostolilor. Viața este o călătorie, iar omul nu se mulțumește cu lucrurile trecătoare. Aspiră spre veșnicie.  Adevărul este că, nu întotdeauna înțelegem bine acest dor al nostru după infinit. Pentru cel ce crede în nemurire, viața veșnică poate fi trăită din timpul vieții pământești și temporale. Pentru cel ce nu crede, moartea e un sfârșit trist și o absurditate.

Într-o frumoasă frescă de la mănăstirea Hurezi, din județul Vâlcea  este reprezentată o corabie, asemănătoare cu corabia lui Noe. Corabia este  simbol a salvării oamenilor, simbol al mântuirii. Umanitatea, în corabia-Biserică este în mers. Se îndreaptă spre Împărăția lui Dumnezeu. În această pictură, la prora se află sfinții apostoli Petru și Pavel, la cârmă Mântuitorul, la vâsle, sfinții bisericii, iar în centrul Corabiei se află o masă înconjurată de ierarhi și preoți. Pe această masă se vede Sfânta Jertfă, Euharistia. În centrul Corabiei avem reprezentată Sfânta Masă și Euharistia. Pictura datează din vremea Sfântului Constantin Brâncoveanu. În Corabie intră toți cei botezați. Experiența milenară a Corabiei arată că cei care au părăsit-o au riscat mult, s-au confruntat cu naufragiul sau pieirea. În fresca bolniței de la Hurez sunt reprezentați pe cele două maluri ereticii, care încearcă cu niște funii și căngi să deturneze înaintarea Bisericii. Părăsind comuniunea, părăsim Trupul lui Hristos în care cu toții suntem mădulare în parte. Părăsind pe Hristos, izvorul de sfințire a vieții omului, părăsim Viața. Ne însingurăm. Doar Trupul lui Hristos Cel răstignit și înviat poate da sens vieții noastre și ne poate oferi bucuria comuniunii celei fără de sfârșit. Acesta este scopul vieții noastre, să ajungem la această unire cu Hristos.

În încheiere, membrii ATOR din Iași au prezentat activitățile desfășurate în cadrul asociației. Această întâlnire a fost, cu adevărat, un prilej de bucurie și de trăire a libertății în Duhul Bisericii. Cum prelungim spiritul eclezial al bucuriei în fiecare zi a vieții noastre și în tot locul? Este o întrebare la care caut răspuns. Simt că se poate mai mult dar, deocamdată... nu știu cum.

(Alexandra-Luiza Popovici, ASCOR Iași)