Deoarece tinerețea este, în lumea aceasta trecătoare, simbol al frumuseții vieții veșnice netrecătoare, Dumnezeu a sădit în oameni, încă de la această vârstă fragedă, dorul căutării de ideal, de iubire sfântă şi de viață eternă, precum vedem în viața tânărului bogat din Evanghelie, care a constatat că fericirea deplină nu este dată de bunuri materiale trecătoare, ci de iubirea veșnică a lui Dumnezeu (cf. Marcu 10, 17-21; Luca 18, 18).

• Iisus Hristos iubește copiii şi tinerii.

Sfintele Evanghelii ne arată că Domnul nostru Iisus Hristos a acordat o atenţie şi o prețuire deosebită copiilor şi tinerilor. El spus: „Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este Împărăţia lui Dumnezeu” (Marcu 10, 14), subliniind astfel valoarea inocenţei şi purităţii copiilor. Pe de altă parte, cele trei învieri din morți, pe care le-a săvârșit Domnul Hristos în timpul vieții Sale pe pământ, au fost învieri ale unor tineri, şi anume a înviat pe fiul văduvei din Nain (cf. Luca 7, 11-16), pe fiica lui Iair (cf. Matei 9, 18-25; Marcu 5, 22-42; Luca 8, 41-56) şi pe prietenul Său Lazăr, din Betania (cf. Ioan 11, 1-46). Domnul Iisus Hristos i-a înviat pe aceşti tineri şi pentru a arăta că tinereţea este simbol al frumuseţii vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor (cf. Matei 22, 30).

Într-o lume secularizată şi aflată în permanentă schimbare, tinerii au nevoie să simtă iubirea darnică a lui Dumnezeu şi a Bisericii pentru ei.

Astfel, Biserica este chemată mereu la înnoire şi prin noile generaţii de tineri, pentru că Iisus Hristos, Cel ce „ieri şi azi şi în veci, este Acelaşi” (Evrei 13, 8) vrea ca ea să dea mărturie despre El în toate timpurile.

Iar înnoirea vieţii spirituale a Bisericii se realizează şi prin tinerii care cultivă mereu cele trei mari virtuți creştine: credința, nădejdea și dragostea.

• Credinţa în Dumnezeu, nădejdea şi dragostea constituie trăsăturile fundamentale ale vieţii creștinului.

Credinţa nu se poate manifesta fără nădejde şi fără dragoste. Creștinul crede, speră şi iubeşte în același timp. Însă, ceea ce-l aseamănă cel mai mult pe om cu Dumnezeu este virtutea iubirii smerite şi darnice.

În Epistola sa către Evrei, Sfântul Apostol Pavel defineşte credinţa astfel: „credinţa este încredinţarea celor nădăjduite, dovedirea lucrurilor nevăzute” (Evrei 11, 1). Cu alte cuvinte, credinţa este arvuna realităţilor nădăjduite şi confirmarea realităţilor nevăzute. Acelaşi Apostol ne învaţă că toate „cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice” (2 Corinteni 4, 18). În acest sens, credinţa este o cunoaştere spirituală, dincolo de cunoaşterea prin simţuri.

Credinţa este capacitatea spirituală a omului de a vedea cu ochii sufletului şi de a simţi cu inima prezenţa lui Dumnezeu în creaţie şi lucrarea Sa în viaţa oamenilor.

Prin urmare, credinţa nu este doar o convingere intelectuală că Dumnezeu există undeva în ceruri, ci credinţa este începutul unei noi relaţii sau legături a omului credincios cu Dumnezeu Creatorul şi Mântuitorul lumii. Sfântul Apostol Pavel ne spune că prin credință înţelegem că Dumnezeu a făcut cerul şi pământul (cf. Evrei 11, 3); prin credință Avraam a plecat din țara sa natală spre o țară necunoscută, făgăduită lui de Dumnezeu (cf. Evrei 11, 8); prin credinţă Moise nu se temea de urgia lui Faraon, ci stătea neclintit ca cel care „vede pe Cel nevăzut” (Evrei 11, 27).

Iar Sfântul Apostol Petru spune creştinilor: „Pe El (pe Iisus Hristos), fără să-L fi văzut, Îl iubiţi; întru El, deşi acum nu-L vedeţi, voi credeţi şi vă bucuraţi cu bucurie negrăită şi preamărită” (1 Petru 1, 8). De aceea, putem spune că viaţa creştinului este luminată de „credinţa care este lucrătoare prin iubire” (Galateni 5, 6).

Un tânăr teolog, care a studiat de asemenea fizica, filozofia şi medicina, spune într-o carte recentă: „Prin credinţă vedem cosmosul şi lumea în care trăim ca pe o Biserică, prin credinţă îi simţim pe semenii noştri ca fraţi în Domnul, şi tot prin ea primim darurile şi bogăţiile lumii ca pe bunuri destinate jertfei. În lumina credinţei, cele neputincioase sunt vindecate, în umbra crucii lui Hristos greutăţile, suferinţele şi neajunsurile sunt umplute de lumină.

Prin harul împărtăşit prin Tainele Bisericii, credinţa în Hristos, viaţa Lui şi a Sfinţilor înnoiesc puterile înţelegătoare ale minţii fiecăruia dintre noi, dându-ne puterea să ne eliberăm de obişnuinţele înguste ale firii căzute, şi să vedem peste tot, în mediul de viaţă şi în experienţele trecute, prezente şi viitoare, purtarea de grijă a lui Dumnezeu”[1].

• Speranţa sau nădejdea creştină creşte şi aduce roade prin conlucrarea omului cu Dumnezeu.

Nădejdea este un dar oferit de Dumnezeu omului, un dar care însă trebuie cultivat. De aceea, creştinul are datoria de a lupta, mai ales de la vârsta tinereţii, împotriva a tot ceea ce-l poate împiedica să iubească pe Dumnezeu şi pe semenii săi.

Biserica îi cheamă pe tineri să acorde o atenţie deosebită înnoirii vieţii spirituale, să apere inocenţa, să cultive sinceritatea, curajul, creativitatea, iubirea, adevărul şi toate va­lorile acestei vârste binecuvântate de Dumnezeu pentru binele societăţii.

Primul pas în cultivarea vieții spirituale este participarea tinerilor la viaţa şi misiunea parohiilor şi a altor unități bisericeşti. Prin urmare, este important pentru tineri să aparțină unei comunităţi: nu este de ajuns să ne rugăm singuri acasă, chiar dacă şi această rugăciune este necesară. De aceea, scriitorul creştin Tertulian scria în secolul al 3-lea: „Un creştin singur nu este creştin”, adică el este un creştin când se află în comuniune cu alți creştini în Biserică.

Al doilea pas în cultivarea vieţii spirituale este rugăciunea în familie. Chiar dacă nu avem o viaţă spirituală intensă, putem, adesea, să fim inspirați de alți membri ai familiei noastre sau de alte familii practicante care trăiesc profund credința lor. Acestora putem să le cerem să se roage pentru noi. Sfântul Ioan Damaschinul spunea că un cărbune se aprinde când atinge un altul care arde. Cu alte cuvinte, credinţa vie se comunică mai repede altora prin rugăciune.

Al treilea pas în cultivarea vieţii duhovniceşti este trăirea credinţei în fiecare zi, nu numai duminica. Trăim într-o civilizaţie a tehnicii şi electronicii, a informaţiilor excesive, care adesea îl stresează pe om într-atât de mult încât acesta este prea risipit şi fragmentat sufleteşte. Din acest motiv, rugăciunea ca expresie a credinţei vii este o practică binefăcătoare în lupta contra stresului, şi în special rugăciunea minţii şi a inimii, adică invocarea numelui lui Iisus: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!”.

Specifică monahilor, această rugăciune s-a dovedit de mare folos, chiar şi pentru credincioşii mireni care doresc să se reculeagă şi să dobândească pacea interioară a sufletului. Această rugăciune este simplă şi scurtă, dar adaptată la viaţa agitată şi fragmentată a omului de azi. Ea poate să readucă spiritul în starea de priveghere şi iubire faţă de Dumnezeu şi de semeni. În această privință, Sfântul Isaac Sirul spune că iubirea curată se naşte din rugăciune.

Slujbele religioase la care participă tinerii aduc şi ele multă pace interioară şi multă bucurie. Chipurile oamenilor care participă intens la slujbele Bisericii nu mai sunt crispate, tristeţea şi stresul lasă loc luminii şi bucuriei. Aceasta este pacea lui Hristos care străluceşte din sufletele celor care se roagă profund. Rugăciunea este un dar pe care îl primim de la Dumnezeu, însă pe care trebuie să îl cultivăm, mai ales ca pregătire pentru spovedanie şi împărtăşirea euharistică.

Iar Euharistia nu reprezintă doar iertare de păcate, ci ea este şi un izvor de putere spirituală, care ne inspiră, ne dă curaj şi nu ne lasă pradă deznădejdii. Singurătatea, dificultăţile vieţii induc, în vremea de azi, un sentiment al lipsei de sens, al absurdului, al disperării care produce adesea depresie. Însă, rugăciunea şi mai ales Sfânta Euharistie ne dăruiesc puterea de a simţi, prin credinţă şi speranţă, arvuna Învierii, adică biruința iubirii asupra însingurării.

• Tinerii iubesc frumuseţile create de Dumnezeu şi cultivate de oameni.

Prin excursiile în natură se cultivă bucuria de a vedea frumuseţile creaţiei naturale şi bucuria de a preaslăvi pe Dumnezeu-Creatorul Universului.

Prin pelerinajele la locurile sfinte şi citirea vieţii sfinţilor se cultivă în sufletul tinerilor bucuria de a vedea frumuseţile artei bisericeşti şi ale vieţii sfinţilor.

Taberele de tineret au ca scop principal cultivarea frumuseţii comunicării şi comuniunii dintre tineri la nivel de parohie, de protoierie, de eparhie sau mitropolie, la nivel naţional şi internaţional, prin rugăciune şi cântare comună, prin gândire comună, prin acţiune comună, prin prietenie şi bucurie.

Activităţile culturale şi social-filantropice sau caritabile sunt un prilej de a cultiva în sufletul copiilor şi tinerilor frumuseţea iubirii darnice sau frumuseţea generozităţii faţă de persoanele defavorizate, faţă de copii orfani, faţă de bolnavi, faţă de bătrâni, faţă de persoanele însingurate şi întristate, faţă de familiile îndoliate şi neajutorate.

Toate aceste activităţi ne arată însă că frumuseţea cea mai mare este bunătatea sufletului iubitor de Dumnezeu şi de semeni, în familie, în biserică, în şcoală, în societate şi în lumea întreagă.

În această privință, Biserica noastră încurajează tinerii să devină mâinile iubirii lui Hristos pentru oameni, adică să inițieze proiecte şi programe spirituale şi sociale care să vină în întâmpinarea nevoilor concrete ale comunităţilor locale.

Se constată că mulți tineri voluntari primesc bucurie din bucuria pe care ei înșiși o aduc celor pe care îi ajută să înţeleagă sau să simtă că sunt iubiţi pentru demnitatea lor de om, creat după chipul lui Dumnezeu şi chemat la comuniunea de iubire cu El şi cu semenii.

Tinerii sunt dornici să trăiască în comuniune de iubire, să iubească şi să fie iubiţi, în familie şi în societate, dar să şi cultive un ideal, să dea un sens vieţii lor prezente şi viitoare, prin acumulare de cunoştinţe noi şi prin creativitate. Astfel, ei reprezintă nu doar viitorul Bisericii şi al societăţii, ci şi prezentul lor dinamic şi înnoitor.

Prezenţa tinerilor în activităţile liturgice, sociale, culturale, misionare ale Bisericii confirmă adevărul că tinerii sunt binecuvântare pentru familie, Biserică şi societate.

Dragi tineri,

Prin credinţă, speranţă şi iubire voi deveniţi un Potir al bucuriei, dar şi apostoli sau misionari ai Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, când cultivaţi iubirea sinceră în familie, în prietenie, în parohie, în eparhie, în societate şi în toate întrunirile ortodoxe naţionale şi internaționale, spre bucuria Ortodoxiei întregi şi comuniunea între popoarele lumii.

În încheiere, felicităm pe Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, şi pe toţi cei care s-au ostenit în organizarea acestei Întâlnirii Internaționale a Tinerilor Ortodocşi la Craiova.

Ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toţi, să folosiţi timpul şederii voastre la Craiova ca fiind un timp de cultivare a credinţei, a speranţei şi a iubirii de cultivare a dialogului, a prieteniei şi a unităţii creştine ortodoxe, spre slava Preasfintei Treimi, binele Bisericii şi bucuria voastră a tuturor!

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Note:

[1] Arhidiacon Adrian-Sorin MIHALACHE, Eşti ceea ce trăieşti. Câteva date recente din neuroştiinţe şi experienţele duhovnicești ale Filocaliei, Ediția a II-a revizuită şi adăugită, Editura TRINITAS a Patriarhiei Române, Bucureşti, 2019, p. 371.