Va fi asemenea unui om care a dobândit de la stăpânul lui conducerea unui oraş. El a primit de la el şi nişte reguli minunate după care ar trebui şi el însuşi să trăiască bine şi cinstit şi situaţia locuitorilor de acolo să o rânduiască corect. Dar el, trăind în oraş şi săturându-se cu tot ce este mai bun în el, se înalţă puternic în mândrie şi nu se mai îngrijeşte de respectarea regulilor date lui şi nu mai vrea nici chiar să trăiască în acele limite ale puterii care i-au fost stabilite ci devine pentru toţi apăsător, impunător şi crud, demonstrând acest lucru prin ţipăt, privire sălbatică şi durere. Făcând astfel, nu numai că pierde conducerea, ci se supune şi chinurilor demne de nebunia lui. Tot aşa face şi acela care, uitând rânduielile dumnezeieşti adică: dărnicia, mila, iubirea cea sfântă, lucrarea legii, adevărul, liniştea, blândeţea, înţelepciunea demnă de laudă şi smerita înţelepciune, îşi închide buna credinţă la auzul scripturii dumnezeieşti. Este orb cu ochii sufleteşti şi se îndepărtează de cuvioasele adunări ale sfinţilor. „Căci nu ascultătorii cuvântului”, spune Sfântul propovăduitor al lui Dumnezeu (Iac. 1, 22), sunt plăcuţi lui Dumnezeu, ci aceia care îl împlinesc întotdeauna cu sârguinţă.

(Sfântul Maxim Grecul, Viaţa şi cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galaţi, 2002, p. 109)