Domnul ne porunceşte să privim la florile câmpului şi pentru a cunoaşte deşertăciunea şi vremelnicia vieţii noastre. Aduceţi-vă aminte, căci spune David: „Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului; aşa va înflori” (Ps. 102, 15); şi iarăşi: „Nimicnicie vor fi anii lor; dimineaţa ca iarba va trece. Dimineaţa va înflori şi va trece, seara va cădea, se va întări şi se va usca” (Ps. 89, 5 — 6). Toată viaţa noastră e ca o singură zi; precum are ziua dimineaţă şi seară, aşa şi în viaţa noastră, dimineaţa este naşterea noastră, iar seara este sfârşitul prin moarte. În această zi, adică în viaţă, noi suntem ca iarba, după cuvântul Sfântului Apostol Petru: „Pentru că tot trupul este ca iarba” (1 Petru 1, 24). Şi aşa cum iarba are floare, aşa este în trupul nostru suflarea noastră; şi precum floarea ierbii înfloreşte dimineaţa, iar seara se închide, se ofileşte şi cade, aşa şi viaţa noastră: omul se naşte şi deja se apropie de moarte; abia înfloreşte, că se şi închide; din clipa naşterii sale, ca de la începutul dimineţii, el merge către seară - către moarte; abia a răsărit, că începe deja să tindă către apusul său!...

(Sfântul Dimitrie al Rostovului, Viața și omiliile, Editura Egumenița, Alexandria, p. 41)