Toate ascultările care se dau în mănăstire se leagă de viaţa exterioară

Cuvinte duhovnicești

Toate ascultările care se dau în mănăstire se leagă de viaţa exterioară

În viaţa lăuntrică găsiţi aproape totul dacă vă uitaţi cu atenție.

Toate ascultările care se dau în mănăstire se leagă de această viaţă exterioară. Cel ce nu ştie că aceste ascultări sunt necesare numai pentru că în mănăstire aducem cu noi şi trupul şi că lucrarea mântuirii sufletului trebuie să se înfăptuiască, la rândul ei, printre aceste ascultări, încă de la primii paşi se poate întoarce de la mănăstire, socotind că ele nu se potrivesc cu ţelurile şi cu starea lui sufletească - ori, rămânând în mănăstire, toată lucrarea monahismului o poate reduce numai la aceste ascultări... şi se poate trudi în zadar, nefăcând nici un pas spre curăţirea şi desăvârşirea sufletului său.

Daţi-mi voie să vă atrag atenţia asupra acestui lucru şi potrivit cu el să descriu în mintea voastră imaginea viitoarei voastre vieţi monahale... şi să ştiţi dinainte că lucrurile vor merge altfel decât bănuiţi voi. Închipuiţi-vă într-o viaţă în care mâinile şi picioarele nu fac decât să lucreze, iar sufletul trebuie să se ocupe cu altceva, dacă vreţi să vă mântuiţi. Multe din cele pe care aşteptaţi să le vedeţi în mănăstire nu se văd, ci se vede altceva. Însă în viaţa lăuntrică găsiţi aproape totul dacă vă uitaţi cu atenție.

(Sfântul Teofan ZăvorâtulSfaturi înțelepte, Editura Egumenița, Galați, p. 47)

Citește despre: