Rugăciunea este obligatorie pentru toţi și intotdeauna. La post este aşa: fiecare posteşte cât poate, cu binecuvântarea duhovnicului, după rânduiala mănăstirii. Dar la rugăciune nu vom zice aşa: Fiecare cât poate, ci fiecare să se silească să se roage neîncetat. Apostolul Pavel, lumina lumii, gura lui Hristos, vasul alegerii, ai auzit ce spune? Neîncetat vă rugaţi! Duhul Sfânt, prin proorocul David, ne învaţă: Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea, pururea lauda Lui în gura mea. Ai văzut ce zice Duhul Sfânt despre rugăciune în psalmul 102? În tot locul stăpânirii Lui binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul. Ai văzut că rugăciunea nu-i condiţionată nici de loc, nici de timp? În tot locul şi în toată vremea suntem datori să ne rugăm.

Deci, când vorbim de rugăciune, să nu credeţi voi că toată rugăciunea este rugăciune. Rugăciunea în înălţimea ei, în creşterea ei, ea nu are sfârşit, pentru că se uneşte cu Dumnezeu Cel fără de margini. Prin rugăciune omul câştigă har şi o înţelepciune duhovnicească nemărginită, fiindcă se uneşte cu cel nemărginit, cu Dumnezeu.

(Ne vorbește Părintele Cleopa, ediția a 2-a, vol. 3, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători-Neamț, 2004, pp. 111-113)