Părinte, adesea se vorbeşte despre „înnoire în Biserică”, ca şi cum Biserica îmbătrâneşte şi are nevoie de înnoire!

- Da, a îmbătrânit!... Dar chiar şi cei care nu au evlavie, dar au puţină minte, nu sunt de acord cu înnoirile pe care le fac acum, ci caută să afle cele vechi. Nu-i mişcă deloc, de pildă, icoanele noi, ci îşi dau seama de valoarea icoanei vechi. Şi aceasta o fac cei ce au puţină minte, dar cu cât mai mult cei ce au evlavie. De aici poţi înţelege cât de greşite sunt cele pe care le spun despre „înnoire” etc.

Astăzi, dacă cineva încearcă să tină puţin tradiţia, să ţină posturile, să nu lucreze în sărbători, să fie evlavios, vor spune unii: „Unde se trezeşte omul acesta? S-au dus astfel de lucruri. Acestea au fost pentru vremurile vechi!”. Şi dacă le răspunzi ceva, îţi vor spune: „În ce epocă trăieşti? Acestea nu se mai fac acum”. Încet-încet le iau drept basme. Dar Apostolul spune: „Iisus Hristos ieri şi azi şi în veci este Acelaşi”. Dacă nu poate cineva să respecte aceste porunci, cel puţin să spună: „Dumnezeule, am greşit!” şi atunci Dumnezeu îl va milui. Dar acum, cel care nu respectă poruncile caută să impună aceasta şi celuilalt, pentru că este mustrat de conştiinţă. Ia un demonizat şi pune-l într-o atmosferă duhovnicească şi vei vedea că se va întoarce încolo şi încoace. Nu va putea sta într-un loc, deoarece este silit de atmosferă. La fel şi aceştia, sunt mustraţi de conştiinţă şi de aceea încearcă să o înăbuşe spunând acele cuvinte. Valorile le consideră depăşite şi vechile rânduieli încearcă să le înlocuiască cu neorânduieli. Multă stricăciune există în lume! Frumuseţea duhovnicească o socotesc urâţenie. Adică pentru mireni frumuseţea duhovnicească este urâţenie lumească. Iată, dacă iei un călugăr şi-i tai părul, cât de urât se face! Dar această urâţenie mirenii o consideră frumuseţe.

Şi uită-te, acum se luptă cu Biserica, se nevoiesc pentru distrugerea ei. Bine, să zicem că nu cred, învaţă ateismul, dar să nu recunoască binele pe care îl face Biserica şi să se lupte cu ea? Lucrul acesta arată multă răutate. Să nu recunoască, de pildă, că Biserica apără copiii, îi ajută să nu devină haimanale, ci oameni buni? Aceştia împing pe copil la rău, îngăduie în mod liber distrugerea lor. În timp ce Biserica învaţă: „Tânărul să fie cuminte, să-i respecte pe ceilalţi, să se păstreze curat, ca să ajungă un om corect în societate”. Dar lucrurile vor veni iarăşi la locul lor. În Rusia, o bătrână se ruga în genunchi într-o biserică lângă o coloană. Merge o femeie tânără, ce era şi mare om de ştiinţă, şi-i spune: „Acestea sunt lucruri depăşite”. Atunci bătrâna i-a răspuns: „La această coloană unde mă rog şi plâng eu acum, vei veni după o vreme şi tu şi vei plânge. Ale voastre vin şi trec, dar creştinismul nu va trece niciodată”.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești, vol.1: Cu durere și dragoste pentru omul contemporan, traducere de Ieroschimonah Ștefan Nuțescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, pp. 361-362)