Tradiţii şi obiceiuri de Crăciun - Flueraşu Roxana

Concurs eseu

Tradiţii şi obiceiuri de Crăciun - Flueraşu Roxana

Eu sunt din satul Coman, comuna Sănduleni, judeţul Bacău, un sat mult prea puţin cunoscut, după părerea mea. 

Când vine vorba de sărbătorile de Crăciun, pot spune că tradiţiile noastre sunt cele mai fumoase. De pildă, pe 6 decembrie obişnuim să împodobim bradul, alături de cei dragi. În noaptea de pe 5 spre 6 decembrie, copiii îşi pregătesc ghetuţele pentru a îl aştepta pe Moş Niculae. Dimineaţa, ghetuţele copiilor cuminţi sunt pline de cadouri. Dacă sunt şi copii care nu au fost cuminţi, aceştia primesc, în schimb, un băţ. Ca în fiecare an, pe 24 decembrie, copiii obişnuiesc să meargă pe la casele gospodarilor ca să vestească Naşterea Domnului. Ei cântă colinde şi primesc în schimb bomboane, nuci, covrigi sau mere. În acest timp părinţii pregătesc mâncăruri alese cu care vor să îşi întâmpine musafirii. Chiar şi mama are propriile ei reţete culinare cu bucatele pe care le găteşte în fiecare an: sarmale cu smântână, ciorbă de perişoare, salata beuf, cozonac şi prăjituri. Musafirul e primit în casă cu câte un pahar de ţuică şi cu câte o prăjitură, după care e servit cu bunătăţi. Seara, mergem toţi creştinii la liturghia din ajun de Crăciun, iar a doua zi la Marea Liturghie prin care sărbătorim Crăciunul şi Naşterea lui Cristos.

Urmează curând revelionul care anunţă sosirea unui nou an, despre care se spune că va fi sigur bogat şi fericit. Pe 31 decembrie copiii merg cu uratul, iar urătorii primesc sume de bani, iar tinerii şi adulţii primesc şi câte un pahar de vin. Noaptea se merge la biserică pentru a face o scurtă „adoraţie”. La 12 noaptea ieşim cu toţii din biserică şi aşteptăm aprinderea artificiilor. Adulţii servesc câte un pahar de şampanie, după care pleacă spre casele lor unde petrecerea continuă.

După părerea mea, toate sărbătorile sunt frumoase, dar iubesc în special Crăciunul pentru că Naşterea lui Iisus este întotdeauna aşteptată cu bucurie.

Citește despre: