Traista fericirii noastre pământeşti este totdeauna ruptă. Cu cât bagi şi bagi mai multe lucruri în traistă, cu atât se varsă mai mult din ea. Cei mai neiscusiţi în înţelepciunea dumnezeiască poartă traistele cele mai mari, iar înţelepţii umblă fără nici o traistă.

Dacă te bucuri că nu este cazul tău, că traista ta nu pare a fi ruptă, atunci ascultă porunca morţii: „unu, doi, trei”, şi atunci şi tu te vei simţi pe marginea mormântului în care va apăsa asupra ta nu numai pământul, ci şi traista fericirii, prea-plină, care va îndoi întunericul şi greutatea mormântului.

(Sfântul Nicolae Velimirovici, Gânduri despre bine și rău, Editura Predania, București,  2009, p. 50)