Trapeza Mănăstirii Marea Lavră ‒ Muntele Athos
Trapeza Marii Lavre este amplasată între katholikonul mănăstirii şi paraclisul Maicii Domnului „Cucuzeliţa” şi se distinge prin măreţia sa.
Trapeza a fost ridicată încă de pe vremea Cuviosului Atanasie şi este cea mai veche trapeză athonită. Cu timpul, a suferit modificări, iar în anul 1527 a fost reconstruită de către Mitropolitul Ghenadie de Seres.
În interiorul trapezei în formă de cruce se află 21 de mese din marmură pentru câte 12 persoane fiecare. Potrivit presupunerilor cercetătorilor, mesele datează din perioada de început a istoriei Marii Lavre. Acest model de masă a fost ulterior preluat şi de alte mănăstiri athonite pentru trapezele lor.
Clădirea trapezei este înfrumuseţată cu pictură murală realizată în secolul al XVI-lea de către zugravi din şcoala cretană. Frescele cuprind Cina cea de Taină, Scara Raiului, Judecata de Apoi, Arborele lui lesei şi cele 24 de scene ale Imnului Acatist al Bunei Vestiri.
Arsanaua Iovanița a Mănăstirii Hilandar
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro