Tristeţea, după mărturia lui Marcu Ascetul, este o cruce duhovnicească, trimisă nouă spre curăţirea de greşelile din trecut.

Tristeţea provine şi din alte cauze: din cauza iubirii de sine jignite sau din cauza a ceva ce nu se întâmplă precum vrem noi; de asemenea şi din cauza înfumurării, când omul vede că cei egali lui se bucură de avantaje. Iar credinţa şi nădejdea adeseori ne sunt sărăcăcioase, din care pricină ne şi chinuim.

Examinaţi cu atenţie, dacă nu aveţi cumva pricini pământeşti (că tristeţea vă chinuie), şi nu sărăceşte oare credinţa şi nădejdea în Pronia atotbună a lui Dumnezeu? Dacă nu veţi găsi la dumneavoastră astfel de pricini, atunci să răbdaţi această tristeţe şi durerea ca pe o cruce duhovnicească, şi veţi primi mila lui Dumnezeu şi mângâiere la timpul rânduit după voia lui Dumnezeu, şi nu după considerentele noastre.

(Sfântul Ambrozie de la Optina, Sfaturi pentru familia creștină, Editura Platytera, pp. 128-129)