„Căci noi împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem” (I Corinteni 3, 9).

Idealul omului adevărat și desăvârșit s-a realizat în Persoana Dumnezeului-om prin împreună-lucrare [sinergie] divino-umană. Această conlucrare divino-umană săvârșită prin trupul divino-uman al Bisericii devine un bun comun al oamenilor și un mod comun de viață, de gândire, de acțiune și existență a lor. În biserică oamenii se încorporează în Dumnezeul-om Hristos, adică se nasc cu El și prin El, se transformă cu el și prin El, se răstignesc cu El și prin El, înviază împreună cu El și prin El, participă la Înălțarea Lui la cer cu El și prin El, trăiesc veșnic cu El și prin El, gândesc cu El, simt cu El și prin El, acționează cu El și prin El. În această divino-umanizare a omului constă mântuirea și sfințenia lui. În vederea acestui scop a fost creat neamul omenesc și în această conlucrare veselă cu Dumnezeu constă viața paradisiacă a protopărinților noștri. Căderea s-a întâmplat atunci când am respins de la noi această conlucrare și am început, prin păcat, să lucrăm și să conlucrăm cu diavolul. Dumnezeu-Cuvântul S-a făcut om ca să restabilească viața paradisiacă și ordinea vieții ce domnea în El, adică conlucrarea omului cu Dumnezeu.

(Sfântul Iustin Popovici, Omul și Dumnezeul-om, studiu introductiv și traducere: Pr. Prof. Ioan Ică și diac. Ioan I. Ică jr., Editura Sophia, București - 2010, pp. 219-220)