Firea ta e primitoare de patimi şi multe sunt ispitele lumii acesteia şi răul nu lipseşte de la tine şi izvorăşte dinlăuntrul tău şi de sub picioarele tale. Să nu ieşi din locul unde te-ai aşezat, si când Dumnezeu va voi, te vei slobozi de rău. Și pe cât sunt de aproape genele unele de altele, tot pe atât sunt ispitele aproape de oameni. Acestea cu înţelepciune le-a rânduit Domnul, întru folosul tău, pentru ca să baţi la uşa Lui cu răbdare și prin frica necazurilor, să răsară în mintea ta pomenirea Lui şi prin rugăciuni să te apropii de Dânsul, şi inima ta să se sfinţească prin pomenirea Lui totdeauna. Când te vei ruga El te va auzi, şi vei cunoaşte că Dumnezeu este cel ce te scoate pe tine de la rău, şi vei simţi că El te-a zidit, îţi poartă de grijă, te păzeşte, şi pentru tine a zidit îndoita lume. Una adică, este o şcoală de vremelnică învăţătură, iar cealaltă este casa ta părintească şi veşnica ta moştenire. Nu te-a zidit pe tine Dumnezeu neprimitor de rele, ca nu cumva dorind Dumnezeirea, să moşteneşti tot pe acelea, pe care le-a moştenit Satana, care mai întâi a fost luceafăr. Şi tot aşa nu te-a făcut nici nemişcat, ca să nu fii ca firea cea neînsufleţită; şi făcând binele, să nu ai câştig şi plată ca dobitoacele, când primesc binefacerile cele fireşti, care li se cuvin, căci lesne pot cunoaşte toţi, cât folos, câtă mulţumire şi smerenie, se naşte din apropierea acestor necazuri.

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 48)