Textul de mai jos este al unui cititor de-al nostru care a încercat să descrie o minune care i-a schimbat viața lui și a familiei lui:

„Mi s-a întâmplat ceva în viață, fapt pentru care este de datoria mea să fac cunoscut lumii întregi acest lucru.

Pe 27 iulie 2002, în timp ce mă aflam în satul Chania, am fost sunat să merg în Atena pentru că Andrei, fiul meu, era foarte bolnav. De aceea, în ziua următoare m-am aflat în casa celui mai mic fiu al meu, în Kalithea, Atena.

Atunci am aflat cum au evoluat lucrurile până în acel moment. De o săptămână, Andrei avea o febră oscilantă și probleme digestive, astfel că s-a dus la Spitalul Tzaneio pe 20 iulie. Doctorii i-au spus că este o problemă intestinală și că ar trebui să fie internat în spital. Fusese la spital împreună cu un prieten care s-a oferit să-l însoțească. Într-un final au hotărât să nu rămână atunci la spital și au plecat. Însă până pe 26 iulie starea lui era aceeași. Ca urmare a insistenței soției sale, a hotărât să-l cheme pe același prieten și, în ziua Sfintei Mucenice Paraschevi, au mers la Spitalul Genimatas. Din ceea ce spune însoțitorul său, Andrei, la intrarea în spital, nu arăta deloc bine. Doar ce l-au văzut medicii, au constatat gravitatea situației lui și într-un timp foarte scurt toată secția de gardă se afla în jurul lui.

Bolnavul îndată a intrat în comă și a fost introdus la Terapie Intensivă, iar de acolo s-a trezit la Spitalul Sismanogleio. Pe durata transferului său la acest spital, doctorii însoțitori au spus prietenilor acelui bolnav că în acel moment doar inima funcționa singură, în rest toate celelalte organe funcționau prin susținere.

Eu ajuns la Spitalul Sismanogleio pe 28 iulie, chiar de ziua mea de naștere. Atunci l-am văzut pe Andrei într-o stare jalnică, era conectat la aparate, schimbat la față, cu picioarele învinețite de la genunchi în jos. Medicii erau panicați, încă nu reușeau să identifice virusul care îi provocase această situație.

Din cauza instabilității stării lui de sănătate, era suspect de leptospiroză.

Între timp, doctorii i-au administrat antibiotice. În cele din urmă i-au găsit un virus care, după ne-au spus, nu este comun Greciei.

La un moment dat, bolnavul a avut nevoie inclusiv de o traheotomie. Trecuse exact o lună și Andrei nu-și revenise deloc, în timp ce doctorii ne susțineau cum puteau.

Pe 26 august, la ora 13.00, când ca de obicei sunt informate rudele bolnavului, am intrat și eu să vorbesc cu profesorul de la terapie intensivă. Informarea a fost exact aceasta: „Bolnavul dumneavoastră nu prezintă nici o îmbunătățire, dimpotrivă CT-ul ne arată că în mare parte creierul lui este mort”.

Cu alte cuvinte, nu aveam nici măcar o speranță cât de mică. Acest lucru îl arătau organele lui, pentru că, în ciuda tuturor încercărilor medicilor de a-l trezi, era imposibil.

Însă a doua zi dimineața, pe 27 august, doctorul de gardă l-a văzut cum se trezește. Medicul i-a spus a fost că are o soție bună, care ai-a stat alături, iar Andrei i-a răspuns cu greutate, din cauza traheotomiei, cu un simplu „da”.

În aceeași zi am mers la spital cu fiul meu Giorgos. La ora 12.30 a intrat doar el la terapie intensivă, în timp eu am rămas pe culoar. Deodată văd pe fiul meu cum vine plângând!

În acel moment, chiar dacă niciodată nu mi-am pierdut credința, m-am gândit că „totul s-a terminat”.

M-am apropiat de el și în hohote de plâns mi-a zis: „Tată, am vorbit cu Andrei, se simte mai bine!”. Nu pot să descriu ce sentimente am trăit atunci! Ne-am întors la același profesor pentru înștiințare și, surprins fiind și acesta, ne-a spus că există o îmbunătățire generală.

Bolnavul se vindecase aproape complet, în afară de mișcare. După 10 zile, Andrei s-a întors la spitalul Genimatas, de unde aparținea, de acolo a fost transferat la Boula și, după o anumită perioadă de timp, a mers acasă și s-a întors la muncă.

Pentru mine a fost o minune! În ziua când Andrei s-a trezit pentru prima oară, în acea noapte am văzut în vis un ostaș roman. Sunt creștin ortodox, dar nu merg regulat la biserică și de aceea nu știam icoana Sfântului Fanurie. Am văzut în vis acest ostaș roman deasupra unei case dărâmate, nu mi-a vorbit, nu am avut nici o discuție.

Cuprinși fiind de bucurie, în acea zi o femeie ne-a spus că este ziua Sfântului Fanurie și că ar trebui să mergem să aprindem o lumânare. Am mers, așadar, la o biserică din apropiere și acolo, aplecându-mă să mă închin, am văzut icoana ostașului roman pe care îl visasem în ajun, care nu era altul decât Sfântul Fanurie! Mare să fie harul lui și slăvit numele lui!

Eu spun că Sfântul Fanurie, a cărui zi de prăznuire este pe 27 august, a făcut o minune și l-a readus la viață pe fiul meu. Nu vreau să conving pe nimeni că este minune. Pur și simplu am trăit aceasta, o trăiesc și-I voi mulțumi lui Dumnezeu și Sfântului Fanurie în fiecare ceas al vieții mele.

Singura făgăduință pe care am făcut-o sfântului a fost ca această minune să o afle cât mai mulți oameni, chiar dacă sfântul – cu siguranță – nu are nevoie de a mea mărturisire”. (Emmanuel Pantelakis)