În fiecare toamnă, Iașul se preschimbă în cetate de lumină și de rugăciune. Străzile răsună de pașii celor care vin cu nădejde, iar inimile se umplu de o speranță neclintită. Zeci de mii de pelerini își poartă osteneala drumului cu rugăciune șoptită și cu lacrimi în ochi, pentru a se opri în fața raclei Sfintei Cuvioase Parascheva. Este un pelerinaj al credinței care nu cunoaște granițe de vârstă, de rang sau de stare socială – toți se fac călători ai lui Hristos, frați și surori în aceeași așteptare tăcută a întâlnirii cu sfințenia, a întâlnirii cu harul aducător de viață.

În fața moaștelor Sfintei Parascheva, fiecare suflet se simte înțeles. Cel bolnav cere vindecare, cel întristat caută mângâiere, cel împovărat de păcate caută iertare. Și toți descoperă că harul lui Dumnezeu lucrează prin cei ce s-au dăruit Lui cu întreaga viață.

Anul acesta, bucuria pelerinajului este sporită de prezența moaștelor Sfântului Grigorie Palama, marele teolog al luminii dumnezeiești. Este ca și cum Dumnezeu ar fi rânduit ca la sărbătoarea Cuvioasei – icoană a curăției și a jertfei – să răsune și glasul Sfântului Grigorie, care ne arată că lumina lui Hristos este (mai mult decât) reală, necreată, și se împărtășește celor care își curăţesc cu adevărat inima prin rugăciune. O atingere duioasă a harului care pe toate le preschimbă – o tainică metamorfoză.

Această întâlnire duhovnicească dintre Sfânta Parascheva și Sfântul Grigorie Palama ne descoperă o taină a credinței: că sfințenia nu este doar amintirea unor vieți trecute, ci este o viață lucrătoare, prezentă, care ne cheamă și pe noi să intrăm în comuniunea Duhului Sfânt. Pelerinajul de la Iași nu este doar o tradiție religioasă, un act al credinței, ci un adevărat drum interior, ceva ce ne schimbă cu adevărat – de la oboseala pașilor spre odihna inimii, de la greutatea lumii spre lumina harului, de la singurătatea omului spre comuniunea cu sfinții.

Întâlnirea sfinților – comuniune în Duhul Sfânt

Prezența moaștelor Sfintei Parascheva și ale Sfântului Grigorie Palama la Iași este o icoană a unității sfinților în Duhul Sfânt. Ea ne amintește că Biserica este vie și lucrătoare, că sfinții nu sunt figuri izolate, ci frați și adevărați prieteni ai noștri, care se roagă pentru lume și ne cheamă la o viață transfigurată prin lumina harului. Este o adevărată mărturie vie a comuniunii sfinților în Duhul Sfânt. Biserica îi cinstește pe sfinți ca pe mădularele vii ale Trupului lui Hristos, unite între ele prin har și prin dragoste. Prezența lor împreună este o icoană a unității Bisericii de dincolo de granițele timpului și ale spațiului.

În viața duhovnicească, întâlnirea sfinților înseamnă întâlnirea a două raze ale aceleiași Lumini dumnezeiești. Sfânta Parascheva a strălucit prin jertfa curăției și prin milostenia care a izvorât dintr-o inimă întru totul dăruită lui Hristos. Sfântul Grigorie Palama a mărturisit, cu puterea cuvântului și a rugăciunii, că omul poate vedea și trăi această lumină a lui Dumnezeu, nu prin rațiune, ci prin curăția inimii. Așezarea lor împreună în rugăciunea pelerinilor de astăzi este un semn că Biserica nu este o realitate fragmentată, ci o comuniune vie care își are inima în Hristos.

Această comuniune a sfinților nu rămâne doar între ei, ci se revarsă asupra noastră, a tuturor. Căci sfinții se roagă pentru lume și devin punți între Dumnezeu și oameni, între Cer și pământ, între inimi și destine. Când credincioșii se închină la moaștele Cuvioasei Parascheva și ale Sfântului Grigorie Palama, aceștia intră în legătura de har cu însăși viața acestor sfinți. În felul acesta, Biserica ne descoperă taina unității: prin Duhul Sfânt, rugăciunea lor devine rugăciunea noastră, iar bucuria lor devine și bucuria noastră – lacrimile noastre rămân acolo, iar tămăduirea tainică care împrospătează inima devine o realitate vie.

Întâlnirea dintre Sfânta Parascheva și Sfântul Grigorie Palama este, așadar, o chemare pentru fiecare pelerin: să nu trăiască credința (doar) ca pe un gest individual, ci ca pe o comuniune adâncită în har. Sfințenia nu este o experiență solitară, ci o împărtășire de lumină, de rugăciune și de viață dumnezeiască.

Sfânta Parascheva – icoană a curăției și a jertfei

Viața Cuvioasei Parascheva, o viață de dăruire totală pentru Hristos, arată că adevărata libertate se dobândește prin lepădarea de sine și prin milostenie. Moaștele sale, izvor de vindecare și de mângâiere, sunt dovada că Dumnezeu preamărește trupul omului care și-a sfințit sufletul.

Sfânta Cuvioasă Parascheva, ocrotitoarea Moldovei, este și una dintre cele mai iubite sfinte ale Ortodoxiei românești, pentru că viața ei întruchipează simplitatea, dar și deplinătatea Evangheliei. Deși a trăit în veacul al XI-lea, într-o lume și într-un context istoric foarte diferite de ale noastre, mărturia ei rămâne mereu actuală: un om poate trăi deplin în, cu și pentru Dumnezeu, chiar în mijlocul limitelor omenești.

Viața Sfintei Parascheva a fost scurtă, dar plină de jertfă și de dăruire. Renunțând încă din tinerețe la cele lumești, ea s-a așezat pe calea curăției inimii și a nevoinței ascetice, arătând că adevărata bogăție a omului este dragostea față de Hristos și față de aproapele. Milostenia ei a fost atât de firească încât a devenit expresia vie a poruncii Mântuitorului: „Fericiți cei curați cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8). Curăția ei nu a fost doar o nevoință morală, ci o transparență a inimii prin care Dumnezeu a strălucit lumii.

Moaștele ei, izvor nesecat de mângâiere și de vindecare, sunt dovada că trupul omenesc, atunci când este sfințit de har și închinat lui Hristos, devine templu al Duhului Sfânt. În fața raclei sale, credincioșii simt nu doar puterea unei mijlociri, ci și chemarea la o viață mai curată, mai simplă, mai plină de milă și de har. Ea nu este doar un model al trecutului, ci o prezență vie, care ne învață că jertfa personală și curăția inimii sunt drumuri sigure către pacea lăuntrică și către Împărăția lui Dumnezeu.

Sfânta Parascheva este icoana jertfei tăcute și a smereniei. Ea nu a strălucit prin cuvânt sau prin putere lumească, ci prin discreția unei vieți închinată în întregime lui Hristos. De aceea, Biserica o numește „cea grabnic ajutătoare” și „mângâietoare a celor necăjiți”. Tăcerea și rugăciunea ei devin cuvânt mântuitor pentru cei ce suferă, iar jertfa ei personală se transformă în binecuvântare revărsată asupra întregului popor binecredincios.

Într-o lume marcată de zgomot, de fragmentare și de alergare după bunuri efemere, Sfânta Parascheva rămâne o chemare la esențial: la curăția inimii, la dăruirea față de cei săraci, la așezarea lui Hristos în centrul vieții noastre marcate de atât de multă durere. De aceea, ea este atât de iubită de popor și atât de căutată de pelerini – pentru că îi învață prin însăși viața ei că jertfa aduce lumină, iar curăția atrage harul lui Dumnezeu.

Sfântul Grigorie Palama – teologul luminii dumnezeiești

Viața și învățătura Sfântului Grigorie Palama se înscriu într-un moment providențial al istoriei Bisericii. Arhiepiscop al Tesalonicului în secolul al XIV-lea, el a fost chemat să răspundă unei întrebări decisive: poate omul să se împărtășească real de Dumnezeu încă din această viață sau harul este doar o simplă putere creată, un simbol, fără lucrare reală asupra firii omenești?

Sfântul Grigorie a răspuns cu experiența sa monahală, nu doar cu rațiunea. Ca isihast, el trăise puterea rugăciunii lui Iisus și lumina care se revarsă în inima celui care se curăţeşte prin pocăință adevărată. Ca ierarh și teolog, el a formulat această experiență în termeni clari: Dumnezeu, în ființa Sa, rămâne inaccesibil, dar Se face cunoscut și împărtășit prin energiile Sale necreate. Harul nu este ceva creat, trecător sau exterior omului, ci însăși lucrarea lui Dumnezeu care transformă, luminează și îndumnezeiește.

Această învățătură este piatra de temelie a teologiei ortodoxe despre îndumnezeire. Ea arată că nu doar sfinții din vechime, ci fiecare creștin este chemat la comuniune reală cu Dumnezeu, la trăirea harului și la îndumnezeire. Lumina Taborului, pe care apostolii au văzut-o la Schimbarea la Față este o realitate veșnică, este lumina pe care nu au reușit să o vadă la Înviere, este lumina dumnezeiască care se împărtășește celor curați cu inima.

În lumina acestei învățături, pelerinajul de la Iași capătă o adâncime aparte. Credincioșii care vin să se închine Sfintei Parascheva și Sfântului Grigorie Palama nu caută doar alinare trupească sau răspunsuri la necazuri și dureri, ci intră, prin rugăciune și smerenie, în legătură tainică cu harul care izvorăște din viața sfinților. În fața lor, în fața sfintelor moaște, fiecare descoperă că sfințenia nu este o nostalgie a trecutului, ci o chemare actuală: aceea de a fi lumină în lume, purtând în sine lumina cea dumnezeiască.

Așezarea moaștelor Sfântului Grigorie Palama lângă cele ale Sfintei Parascheva devine o mărturie vie pentru vremea noastră, arătând că experiența lui Dumnezeu nu se epuizează în concepte sau în simple norme morale, ci este întâlnire vie, lumină și har împărtășit inimii credincioșilor. Ea este trăire, har, lumină. Acest unic pelerinaj în Ortodoxie, cu miile lui de credincioși veniți din toate colțurile țării, dar și din străinătate, devine astfel icoană vie a acestei realități: omul nu vine doar să vadă, ci să se împărtășească din taina luminii dumnezeiești.

Legătura dintre viața ascetică și vederea lui Dumnezeu

Sfânta Parascheva prin jertfa ei ascetică și Sfântul Grigorie Palama prin teologia rugăciunii neîncetate arată același drum: omul poate deveni locaș al Duhului Sfânt. Ei dau mărturie că sfințenia nu este rezervată doar celor aleși, ci este chemarea fiecărui creștin.

Una dintre marile mărturii ale Ortodoxiei este aceea că nu există despărțire între asceză și contemplare, între nevoința concretă a vieții de zi cu zi și vederea luminii lui Dumnezeu. Asceza nu este un scop în sine, nici nu este o simplă disciplină morală, ci un drum de curățire adâncă prin care omul devine capabil să primească harul dumnezeiesc.

Sfânta Cuvioasă Parascheva întruchipează această realitate prin viața ei de jertfă și curăție. Postul, rugăciunea și milostenia nu au fost pentru ea doar reguli exterioare, ci mijloace prin care și-a curățit inima și a lăsat loc lui Hristos să Se sălășluiască în ea. Această transparență a inimii a făcut din viața ei o mărturie vie care a străbătut secole grele ale istoriei, iar cinstitul ei trup a devenit, după moarte, izvor de har și de vindecare.

Pe de altă parte, Sfântul Grigorie Palama a arătat limpede că vederea lui Dumnezeu nu este cu putință fără curățirea inimii. Pentru el, rugăciunea neîncetată și liniștirea minții nu erau simple tehnici psihologice, ci lucrarea tainică a Duhului Sfânt, care luminează și transfigurează pe cel ce se nevoiește cu adevărat. Astfel, comuniunea cu lumina dumnezeiască nu rămâne o nădejde îndepărtată, ci devine realitate vie pentru cei ce își sfințesc viața prin asceză și rugăciune curată.

Astfel, Sfânta Parascheva și Sfântul Grigorie Palama se întâlnesc în aceeași mărturie: viața ascetică nu este ruptă de vederea lui Dumnezeu, ci este poarta ei cea tainică. Nevoința, chiar dacă pare uneori grea sau lipsită de sens pentru ochiul lumii, chiar smintitoare pentru unii, devine calea prin care omul își transfigurează firea și gustă din lumina cea dumnezeiască.

Pentru pelerinii care vin la Iași, acest adevăr este o chemare personală: să înțeleagă că apropierea de sfinți nu este doar un gest de evlavie, ci și o invitație de a intra pe același drum al curățirii și al rugăciunii. Așa cum sfinții au împletit nevoința cu vederea lui Dumnezeu, tot așa fiecare credincios este chemat să-și transforme viața zilnică – prin post, rugăciune, milostenie, dragoste și mai ales iertare – într-un tainic lăcaș de întâlnire cu lumina lui Hristos.

Sfințenia ca lumină împărtășită

Întâlnirea duhovnicească dintre Sfânta Parascheva și Sfântul Grigorie Palama la Iași devine un cuvânt viu pentru lumea de astăzi: în mijlocul încercărilor, creștinul este chemat să rămână statornic în rugăciune, milostenie și lumină. Este o mărturie vie că sfințenia nu se închide în sine, ci se împărtășește ca lumină și ca har. Sfânta Parascheva arată chipul curăției și al jertfei care fac inima transparentă pentru Dumnezeu. Sfântul Grigorie Palama luminează prin cuvântul său taina harului necreat, arătând că lumina lui Dumnezeu este plină de har și este împărtășită tuturor celor ce se roagă cu inimă curată.

Pelerinajul nu este doar un drum spre sfintele moaște, ci un drum spre inima noastră, unde Hristos își găsește sălaș tainic, loc de odihnă – cămară a dragostei mai presus de orice iubire. Astfel, pelerinajul de la Iași se arată ca o icoană vie a Bisericii: poporul credincios, adunat într-un singur duh al rugăciunii, se închină la moaștele sfinților și se împărtășește din harul și lumina lui Hristos, Care Se revarsă prin prietenii Săi. 

Sfânta Parascheva și Sfântul Grigorie Palama ne arată împreună că drumul către Împărăția lui Dumnezeu trece prin curăția inimii, prin rugăciune și prin jertfa de sine, dar și prin lumina care se împărtășește ca dar, ca bucurie și ca mângâiere tuturor celor întristați și împovărați de greutățile lumii. În fața raclei lor, fiecare pelerin descoperă că sfințenia nu se contemplă doar, ci se trăiește cu adevărat: ca lumină împărtășită, ca iubire care se revarsă și ca viață nouă în Hristos Domnul.

† Atanasie
Arhiepiscopul Marii Britanii și al Irlandei de Nord