Probabil că atunci când auziți despre porunci vă gândiți la posturi, abstinență, câteva îndatoriri creștine. Sufletul devine vioi nu doar prin post și asceză, dar și prin curățirea gândurilor. Când omul este liber de poveri interioare, de griji, neliniști, tensiuni în relații, confuzie în gânduri, simțăminte grele față de ceilalți, atunci înțelegi cât se eliberează mintea, adică omul interior. Acest lucru îl fac poruncile, ele reduc greutățile. Te eliberezi de ură, de presiunea ipocriziei, de lanțurile egoismului, de legăturile iubirii de sine, ale răutății și de cele corespunzătoare lor. Toate acestea sunt grele. Imaginați-vă un aerostat cu imense greutăți. Nu poate să zboare. De îndată ce este ușurat, se înalță către cer. Dacă greutățile sunt reduse la minimum, se ridică și mai sus. Dacă bate puțin și vântul, atunci ajunge la mari înălțimi. Iar acest vânt este rugăciunea.

(Nicolae, Mitropolit de Mesoghéia și Lavreótica, Dacă există viață, vreau să trăiesc, Editura Doxologia, Iași, 2017, p. 91)