Religia se întemeiază pe grăuntele de credință, iar credința este factorul sau darul pe care avem clădită sau nu mântuirea.

Cu credința cât un grăunte de muștar sunt posibile fapte mai presus de obișnuit. Dar de vreme ce faptele acestea nu se văd, se poate deduce slaba noastră religie, întrucât religia însemnează legătura omului cu Dumnezeu.

Noi așteptăm să avem o religie rațională, așteptăm să cunoaștem cu măsurile noastre, ca apoi să-I acordăm lui Dumnezeu creditul sau credința. Rațiunea, după cum s-a văzut, nu poate oferi omului certitudinea aceasta, deși la obârșiile încercărilor ei tot o credință o determină. De aceea scade credința.

Iisus răspunde odată ucenicilor Săi care-I „cereau mai multă credinţă” cam aşa: să înceapă prin a crede că au credinţă şi vor sfârşi prin a avea de fapt. Şi lemnele „vor asculta”.

(Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca – Despre durerile oamenilor, vol. VI, Editura „Credinţa strămoşească”, 2012, pp. 60-61)