„Un înger în trup gătește calea Domnului”

Așa cum odinioară Mântuitorul spunea că „Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; Fiul Omului însă nu are unde să-Şi plece capul” (Mt. 8,20; Lc. 9,58), tot la fel și Sfântul Ioan Botezătorul nu avea în vedere dobândirea tihnei vieții de aici, ci se afla într-o așteptare fierbinte a Împărăției cerurilor, în care toate valorile vieții pământești pur și simplu se evaporă.

Începutul Evangheliei lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, precum este scris în proorocie (la Maleahi) şi Isaia: "Iată Eu trimit îngerul Meu înaintea feţei Tale, care va pregăti calea Ta. Glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui". Ioan boteza în pustie, propovăduind botezul pocăinţei întru iertarea păcatelor. Şi ieşeau la el tot ţinutul Iudeii şi toţi cei din Ierusalim şi se botezau de către el, în râul Iordan, mărturisindu-şi păcatele. Şi Ioan era îmbrăcat în haină de păr de cămilă, avea cingătoare de piele împrejurul mijlocului şi mânca lăcuste şi miere sălbatică. Şi propovăduia, zicând: Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor. Eu v-am botezat pe voi cu apă, El însă vă va boteza cu Duh Sfânt. (Marcu 1, 1-8)

După ce în sâmbăta dinaintea Bobotezei, la Sfânta Liturghie se citește textul despre Sfântul Ioan Botezătorul și propovăduirea sa, potrivit Evanghelistului Matei, în această duminică dintre praznice e rândul citirii fragmentului sinoptic de la Marcu. Acest Evanghelist nici nu amintește în vreun fel despre Nașterea Domnului Iisus, ci își începe efectiv Evanghelia cu această „proto-evanghelie”, înainte-vestirea Împărăției lui Dumnezeu de către Ioan Botezătorul. Ca și Matei, Evanghelistul îl descrie pe scurt pe marele prooroc, care propovăduia pocăința, adică schimbarea vieții și a mentalității dinainte în vederea întâmpinării Veștii Bune a venirii lui Dumnezeu și îl asociază cu împlinitorul proorociei de la Isaia (43,3-5).

În plus față de Matei, Evanghelistul Marcu parafrazează și o proorocie de la Maleahi: „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea feţei Mele şi va veni îndată în templul Său Domnul pe Care Îl căutaţi şi Îngerul legământului pe Care voi Îl doriţi. Iată, vine!, zice Domnul Savaot” (Mal. 3,1). În această proorocie se face referire la „îngerul”, adică trimisul lui Dumnezeu care va pregăti calea venirii lui Mesia. Nu e întâmplător faptul că, atunci când e reprezentat singur în icoane, Sfântul Ioan Botezătorul e adesea înfățișat având aripi asemenea îngerilor, iar viața sa ascetică exemplară este model al vieții călugărești, numită adesea „chipul îngeresc” de viață, care prin independența aproape totală față de necesitățile materiale ale vieții, tinde către spiritualitatea îngerească.

Similitudinea textului de la Matei cu cel de la Marcu este uimitoare, deși se poate spune că Marcu e mai telegrafic, cum de altfel se vede din întreaga sa Evanghelie,  de numai 16 capitole. Dar spre deosebire de Matei, al doilea Evanghelist amintește de venirea celor din Ierusalim și Iudeea la profet, pentru a se boteza, nemaispunând în schimb nimic de venirea ispititorilor farisei și saduchei, care au fost aspru criticați de Sfântul Ioan pentru inconsistența credinței lor. Prin această „omisiune”, mesajul sfântului se prezintă a fi mai clar unul în vederea pregătirii venirii Fiului lui Dumnezeu și mai puțin ca unul de critică socială.

Concentrându-ne asupra stilului de viață al Sfântului Ioan Botezătorul, observăm îmbrăcămintea simplă și aspră, amintind de portul celor dintâi călugări pustnici dar și de alimentația lor extrem de săracă și oarecum neobișnuită. Atât lăcustele, insecte care fac parte din alimentația popoarelor din regiunile deșertice, cât și mierea sălbatică, fac referință la independența sa față de tot ceea ce înseamnă confortul și bunăstarea așezărilor omenești, față de sedentarism. El e încins cu o cingătoare, simbol la evrei pentru starea de pregătire înaintea unei lungi călătorii. Așa cum odinioară Mântuitorul spunea că „Vulpile au vizuini şi păsările cerului cuiburi; Fiul Omului însă nu are unde să-Şi plece capul” (Mt. 8,20; Lc. 9,58), tot la fel și Sfântul Ioan Botezătorul nu avea în vedere dobândirea tihnei vieții de aici, ci se afla într-o așteptare fierbinte a Împărăției cerurilor, în care toate valorile vieții pământești pur și simplu se evaporă. Dar, cu toate acestea, el nu își arogă mesajul profetic, ba dimpotrivă încă din capul locului menționează clar că „Vine în urma mea Cel ce este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-I dezleg cureaua încălţămintelor”. El e, prin urmare, numai un umil pregătitor de drum. Se simte mai nevrednic decât cea din urmă slugă, fiindcă nici slujba de dezlegare a sandalelor stăpânului nu i se potrivește cu adevărat. Profunda sa smerenie se arată în aceea că nu vrea nici măcar să se asocieze cu termenul ce l-a făcut celebru, acela de „botezător”. Nu face decât să boteze cu apă, care are într-adevăr proprietatea de a spăla lucrurile doar la suprafață, fără o consistență însemnată, în timp ce Acela Care vine după el va boteza cu Duhul Sfânt – despre Care știm că a venit peste Sfinții Apostoli în chipul unor limbi de foc. Iar focul are și el proprietăți curățitoare, însă nu îndepărtând mizeria ci efectiv anihilând-o, distrugând-o. Prin aceasta se vede efectul vestirii Sfântului Ioan, care înseamnă numai o „punere în gardă”, în raport cu Cuvântul Domnului care efectiv arde răutatea și pune în valoare esențialul creației Sale.

De la același autor

Ultimele din categorie