Dacă ar fi să „contabilizăm” cântecele care le-au insuflat curaj românilor în vremurile de grea apăsare, cu siguranţă „Deşteaptă-te, române!” este imnul care ocupă un loc fruntaş, un cânt „stropit cu sânge”, aşa cum explică dr. Valer Rus, directorul Muzeului „Casa Mureșenilor” din Brașov.

Cine este autorul?

Originea actualului imn al României a generat unele controverse, referitoare atât la autorul melodiei, cât şi la locul în care acesta a fost intonat pentru prima dată. Limpede este, însă, că versurile îi aparţin lui Andrei Mureşanu, poet şi revoluționar român din Transilvania. În timpul Revoluţiei de la 1848, Mureşanu a redactat şi publicat poemul Un răsunet, răsunet care avea să devină, în foarte scurt timp, imn revoluţionar, fiind numit de Nicolae Bălcescu „Marseilleza românilor”. După o luptă grea cu atenta cenzură, versurile lui Mureşanu au fost publicate în numărul 25 al „Foii pentru minte, inimă şi literatură”.

În ceea ce priveşte melodia adaptată imnului „Deşteaptă-te, române!”, învăţătorul George Ucenescu din Braşov, ucenic al lui Anton Pann şi contemporan cu poetul Andrei Mureşanu, arată că linia melodică a imnului are la origini un text religios. Este vorba despre cântecul „Din sânul maicii mele”, după cum reiese dintr-o consemnare autobiografică, publicată de profesorul Strehie Stinghe în nr. 6 al Revistei „Ţara Bârsei” (noiembrie - decembrie 1933):

„Încă din anul 1844, subscrisul, mă aflam învăţător şi cantor la Biserica Sfintei Treimi de pe Tocile - care este comuna Bolgarsechiului de sus în Braşov. Poetul Andrei Mureşianu, ca rudenie cu Parohul Vonifatie Pitiş, venea vara des la grădinile parohului pentru aer şi pen­tru ceraşe. Sosind furiosul an 1848, poetul căuta o melodie după care să compue un sonet care să se cânte între amicii ce era să se adune Ia grădina parohului pentru o petrecere deseară cu mâncări şi băuturi în onoarea ceraşelor. Am cântat multe cântece de probă; iar sosind la urmă­torul cant „Din sânul Maicii mele" şi cântându-l, a rămas poetul pe lângă această melodie - obligându-mă ca pe Dumi­neca viitoare să mă aflu şi eu împreună cu oaspeţii învitaţi la grădină ca să cânt după melodia aleasă poesia ce o va com­pune până atunci. În Dumineca hotărâtă — iată că vine poetul împreună cu patru Domni români - şi şezând cu toţii pe iarbă verde şi cu ce­raşe înainte - îmi dete D. Andrei Murăşan poesia făcută: „Deşteaptă-te Române": îl probăm puţine rânduri, şi văzând că în tot melosul este o minune potrivit - l-am cântat cu vocea mea tânără şi puternică până la fine.

Mai repetându-l o dată, toţi Domnii, învăţând melodia din auz, cântau împreună, mulţămind şi urând multă viaţă şi sănă­tate marelui poet. Din ziua aceia, cântul „Deşteaptă-te Române" s-au făcut cel mai plăcut şi familiar, iar eu eram poftit în toate părţile ca să-l cânt şi să învăţ tinerimea a-l cânta bine şi regulat”.

Despre paternitatea melodiei vorbeşte şi Mitropolitul Iosif Naniescu al Moldovei care, într-o convorbire pe care a avut-o cu muzicianul Gavriil Musicescu, mărturiseşte că în perioada în care era diacon în cadrul Episcopiei din Buzău, Episcopul Chesarie l-a trimis la Bucureşti pentru a-i asculta pe „maeştrii cântărilor bisericeşti din acele vremuri”. Aici l-ar fi întâlnit pe Anton Pann.

„Instalandu-mă în mitocul Episcopiei Buzeului - continuă Mitropolitul -, a venit la mine reposatul Anton Pann, cu care am facut cunostinţă şi prietenie. În una din zilele lunei Septembrie 1839, el mi-a scris cu mâna lui acest cântec în notaţiunea psaltichiei. Manuscriptul original îl păstrez şi azi”. Dupa un timp, Gavriil Musicescu primeste manuscrisul menţionat, alături de următoarea notă de subsol: „Poesia de faţă, „Din sânul maicei mele”, este scrisă de însusi mâna răposatului Anton Pann, care mi-a dat-o mie când am făcut cunostinţă cu el întâia dată, în anul 1839, la încpeutul lunei septembrie în Bucureşti, unde mersesem pentru oarecare trebuinţă din Buzeu, aflându-mă atunci diacon la Episcopie”.

Care este locul primei interpretări?

Există, de asemenea, două opinii referitoare la locul primei interpretări oficiale a imnului naţional. Deşi conform unor relatări ulterioare reiese că acest cânt ar fi fost intonat pentru prima dată la Braşov, mai ales că Anton Pann nu a menţionat nicăieri oraşul Râmnicu Vâlcea ca fiind „gazda” celei dintâi interpretări, „Raportul nr. 10 al Comisarului extraordinar al districtului Vâlcea, D. Zăgănescu, către Ministerul trebilor din Lăuntru al Ţării Româneşti”, publicat în Monitorul Oficial nr. 14, 1848, din 26 august, descrie un eveniment din timpul Revoluţiei de la 1848, petrecut la Râmnicu Vâlcea, care nu exclude probabilitatea ca această musică vocală să fi fost auzită în premieră pe câmpia înconjurată cu arbori din apropierea Râmnicului: „Eri, Joi, la 29 ale curgătoarei luni, după oarecare încetare a boalei holerei, adunându-ne cu toţi cetăţenii Râmnicului Vâlcei şi chorul bisericesc într-o câmpie înconjurată cu arbori, ce este în faţa cetăţii, precum şi d. Admi­nistrator cu toţi funcţionarii şi garda naţională înarmată, purtând şease stindarde tricolore, scrise pe dânsele devisa naţiei şi numele districtului, garda naţională având în numărul ei şi o trupă de Austriani, locuitori într-această cetate şi subscrisă de bună voe, au format un cortegiu foarte fru­mos. În acest pompos constituţiu, aflându-se şi d-lui Anton Pann, profe­sor de musică, împreună cu câţiva cântăreţi de aceeaşi profesie, au alcă­tuit o musică vocală cu nisce versuri prea frumoase, puse pe un ton naţional, plin de armonie şi triumfal, cu care a ajuns entusiasmul de patrie în inimile tuturor cetăţenilor”.

Însoţind poporul român în momentele cheie ale istoriei sale (Războiul de Independenţă din 1877-1878, Primul şi al Doilea Război Mondial etc.), în data de 24 ianuarie 1990, Consiliul Frontului Salvării Naţionale hotărăşte să emită Decretul-lege nr. 40, prin care „Deşteaptă-te, române!” devine Imnul de Stat al României, urmând ca peste 8 ani să fie proclamată ziua de 29 iulie ca „Zi a Imnului Naţional al României”, prin Legea nr. 99 din 26 mai 1998, având ca sursă acelaşi raport citat. „Deşteaptă-te, române!” a fost interzis de către autorităţile comuniste până în anul 1970, când a putut fi din nou cântat, dar fără versurile originale.

Datorită mesajului de patriotism și de libertate pe care îl poartă, în timpul revoluţiei din decembrie 1989, imnul a fost intonat pe străzi, însoţind uriaşele grupuri de oameni. Rememorând evenimentele petrecute în acea perioadă la Timişoara, jurnalista Rodica Palade rezumă: „Un grup de 30 de tineri se îndreaptă spre Catedrală. Urcă treptele şi desfăşoară un steag tricolor cu stema decupată. Încep să cânte «Deşteaptă-te, Române!». Se trage în plin. Morţi şi răniţi. Doar câţiva reuşesc să fugă”.

Dacă acest cânt a dat fiori şi elan revoluţionarilor de la 1848 într-o perioadă în care, din cauza lipsei culturii, patriotismul poate nu reflecta atât de puternic dragostea şi devotamentul faţă de neam, astăzi, când suntem deplin conştienţi de istoria şi uni(ci)tatea poporului nostru, se cuvine să iubim acest cântec „precum un părinte”, după îndemnul istoricului literar Gheorghe Adamescu: „Este drept că melodia e cam plângătoare, seamănă mai mult a cântec de jale decat a cântec de luptă, dar ne-am deprins aşa de mult cu el, încât îl iubim ca şi un părinte, care, măcar că vede că fiul său e urât, îl iubeşte fiindcă e al lui. Iubim acest cântec, căci el ne aminteşte durerile trecute ale neamului nostru, luptele prin care a trecut si ne dă nădejde pentru viitor”.