Toți oamenii, fără deosebire, suntem în aceeași vreme și fii ai oamenilor și fii ai lui Dumnezeu (Ioan 1, 12-13), adică după trup suntem făpturi pământești, iar după duh făpturi cerești, care însă petrecem vremelnic în corturi pământești. De la Dumnezeu ieșim, petrecem pe pământ o vreme și iarăși la Dumnezeu ne-ntoarcem și ajungem iar Acasă! Fericit este cine se întoarce de bună voie.

Dumnezeu e Cel ce ne-a făcut datori să știm: ce suntem, cine ni-s părinții, de unde venim, ce-i cu noi pe aici și, într-o lume cu viclene primejdii, cum să ne purtăm, cine ne cheamă Acasă și cine ne întinde momele? – Că de la cârma minții atârnă încotro pornim și unde să ajungem. Calea Mântuirii e chiar cărarea pe care a mers Dumnezeu Însuși ca om adevărat, făcându-ni-Se pildă întru toate și dându-ne îndrăzneală. Pe cărarea mântuirii însă merg două feluri de călători, căci de atunci ... un Tovarăș nevăzut și bun merge cu noi cu fiecare, în toate zilele, cu fiecare rând de oameni, până la sfârșitul veacului (Matei 28, 20).

(Ieromonahul Arsenie Boca, Cărarea Împărăției, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 60)