Așa cum în suferințele și bolile trupești așteptăm mângâiere și ajutor numai de la doctorii pe care îi căutăm cu sârguință și îi răsplătim cu dărnicie, dorind ca prin intermediul lor să dobândim sănătatea, așa și în necazurile și neplăcerile sufletești, una să ne fie chemarea puternică, una să ne fie mântuirea și apărarea – Cel de Sus, Însuși Judecătorul cel drept și înfricosător Care, prin judecățile Lui nepătrunse, îngăduie asupra noastră toate necazurile și greutățile din pricina mulțimii fărădelegilor noastre atunci când trăim nedrept și nelegiuit, când ne urâm unul pe altul, când ne asuprim unul pe altul și când clevetim și mințim unul împotriva altuia. Căci, lepădând frica de Dumnezeu și nimicind în inimile noastre ceea ce înseamnă împlinirea legii, adică iubirea către aproapele, noi, asemenea fiarelor sălbatice, ne ridicăm unul împotriva altuia, fiecare dorind să îi aibă pe toți la picioarele lui, fără să înțeleagă, în marea lui nebunie, că pe cât se silește cineva să se ridice la înălțimea slavei deșarte, pe atât mai mult este supus căderii. Căci Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă.

(Sfântul Maxim Grecul, Scrieri dogmatico-polemice, vol. II, Editura Bunavestire, Galați, 2003, pp. 146-147)