În faţa mea se află un tânăr bolnav psihic. La consult a venit nu fiindcă se simte mai rău, ci pentru că doreşte să fie ascultat, mângâiat. El suferă de o formă de psihoză în care personalitatea rămâne relativ bine păstrată. Parcă se răsfrânge în ochi boala. Spune cu voce obosită: „Doctore, câteodată mi se pare că Domnul m-a părăsit, ca viaţa mea e nefolositoare şi fără sens. Sunt o povară pentru mama, care este bătrână, nu am serviciu, pensia nu ne ajunge nici ca s-o scoatem cât de cât la capăt...”.

Dificilă a mai fost conversaţia noastră... Tânărului îi este foarte greu. Are nevoie de ajutor. Bineînţeles, Domnul nu l-a uitat. În toate este voia lui Dumnezeu. Trebuie doar să credem că Atotbunul Dumnezeu ne dă toate spre mântuire. Nu trebuie să ne lăsăm pradă descurajării. Înaintea lui Dumnezeu au importanţă nu funcţiile şi reuşitele, ci credința, smerenia, purtarea fără cârtire a crucii proprii. 

Protoiereul Vladimir Vorobiov scrie pe această temă: „Preotul este dator să-i explice omului că boala psihică nu este o ruşine: aceasta nu este nicidecum o stare incompatibilă cu viaţa duhovnicească a omului. Este o cruce. Un astfel de om nu poate face anumite lucruri cum le fac oamenii sănătoşi. Dar poate să se smerească şi trebuie să se smerească. Sunt multe lucruri pe care nu le înţelege, dar trebuie să fie ascultător. Şi dacă unui asemenea bolnav reuşim să-i explicăm că trebuie să se smerească, totul este în regulă. Negreşit se va reabilita şi va putea să trăiască cu spor în Bi­serică. Pentru el nu este închisă Împărăția lui Dumnezeu şi nici viața harică. Deseori bolnavii psihic spun: Dar de ce binecuvântați să iau pastile? Ce, de bolile sufletești te poţi vindeca cu tablete? Uite că am venit în Biserică, cer harul lui Dumnezeu, vreau ca Dumnezeu să vindece sufletul meu bolnav. De ce mă trimiteţi la doctor? Ce, harul lui Dumnezeu nu lucrează? Harul lui Dumnezeu lucrează, şi El poate să-l vindece într-o clipă chiar şi pe cel mai bolnav om! Pe şchiop poate să-l facă sprinten, pe orb, ager la vedere, iar pe cel bolnav psihic poate să-l facă întreg la minte. Nu încape îndoială. Şi atunci de ce Domnul nu face asta? Uite că eşti şchiop şi ai să șchiopătezi toată viaţa. De ce? Fiindcă Domnul te smereşte în acest chip, fiindcă Dumnezeu a pus asupra ta această cruce. Şi, poate, singur ţi-ai ales cândva această cruce...

Trebuie să ne smerim. Unuia nu i-a fost dat să vadă cu amândoi ochii, ci doar cu unul. Altul e surd... La fel şi cu oricare altă boală, inclusiv psihică. Domnul te poate vindeca într-o clipă, dar astăzi, sau poate toată viaţa, El vrea ca tu să-i ceri ajutor doctorului. Asta nu înseamnă deloc că nu trebuie să te împărtăşeşti şi nici că asistența medicală ţine loc de spovedanie și împărtăşanie...

(Dr. Dimitri Aleksandrovici Avdeev, Când sufletul este bolnav, Editura Sophia, București, 2005, p. 48)