Venirea toamnei a însemnat pentru mulți copii începerea unui nou an școlar. Mai mult sau mai puțin entuziaști, merg la școală, unde se întâlnesc zi de zi cu profesorii, învățătorii și colegii de clasă. 

Mă întristează, însă, că în zilele noastre nu prea se mai poartă uniforma școlară. Nu știi dacă tinerii cu care te întâlnești pe stradă sunt elevi la o anumită școală generală ori la vreun liceu, căci aproape toți sunt îmbrăcați ca de plimbare.

Îmi aduc aminte, cu nostalgie, de perioada în care am fost elevă – desigur, cu mult înainte de 1989 – când ne îmbrăcam frumos și decent. Ținuta elevilor era foarte importantă. Pentru cei de azi poate părea strictă, dar respectarea unui regulament avea multiple beneficii. Băieții purtau un costum de culoare închisă, cămașă albă sau albastră. Fetele aveau sacoul sau bluza încheiată până la gât, părul strâns cu funde albe în codițe împletite, nu erau permiși pantofii cu toc înalt, ciorapii subțiri sau sarafanele prea scurte (deasupra genunchiului), nici bijuteriile, machiajul sau orice altă fantezie cosmetică.

Acum, după o perioadă destul de lungă în care nu s-a mai acordat aceeași importanță ținutei școlare, mulți și-au dat seama că acele uniforme aveau rostul lor: nu exista diferențe între copii. Mulți părinți și copii au crezut că lipsa unei uniforme presupune, automat, parada modei. Tinerele fete au început să poarte tot felul de haine scumpe și accesorii pe măsură, să se machieze excesiv, să-și vopsească părul și să poarte unghii false. Cu alte cuvinte, să se aranjeze de parcă merg la petrecere (sau, după cum am auzit recent la unii copii, la așa-numita party), nu la școală. Și băieții se îmbracă, de asemenea, inadecvat pentru o instituție de învățământ, au frizuri fanteziste, copiate de la modelele noii generații: fotbaliști și/sau trapperi. Preocuparea pentru astfel de lucruri a început să le ocupe aproape tot timpul liber, și nu mai acordă suficientă importanță învățatului. Unii părinți sunt de-a dreptul disperați că a fi în pas cu moda înseamnă timp pierdut și mulți bani irosiți, în timp ce alții consideră că aceasta este evoluția firească a tinerilor noștri și trebuie să ținem pasul.

Este foarte greu spre imposibil să se revină acum la ceea ce a fost cândva, la acea strictețe pe care o presupunea purtarea unei uniforme. S-a încercat introducerea, la nivelul fiecărei instituții de învățământ, a unor însemne distinctive – o anumită culoare, o cravată, o insignă – care să ateste apartenența la o anumită școală, dar, din păcate, nu toți elevii respectă această minimă uniformă, deoarece, conform legii învățământului, nimeni nu poate fi constrâns să o poarte. 

Ceea ce au uitat atât elevii, cât și părinții lor, este prestanța pe care o are un om atunci când poartă uniformă. Este adevărat că, în acest caz, nu mai poți să-ți etalezi nici hainele de firmă pe care le ai, nici bijuteriile și poșetele scumpe. Uniforma școlară este o modalitate de a elimina acele diferențe care atestă apartenența la o clasă socială, căci nu toți părinții își permit să cheltuiască o (mică) avere pe haine și accesorii. 

Probabil că, până când nu va exista o lege a educației prin care toți elevii să fie obligați să poarte uniformă, mai nimeni nu va face acest lucru. Însă, nu cred că este nevoie de o lege pentru ca noi toți să înțelegem că nu hainele scumpe sunt cele care dau prestanță unui elev, ci inteligența, seriozitatea și nivelul de cunoștințe. Când atenția va fi mutată de la preocuparea pentru hainele la modă către ceea ce este cu adevărat important, abia atunci vom accepta ca fiind firească și necesară purtarea uniformei. Să-i încurajăm pe copiii și tinerii noștri să dea mai multă importanță învățatului și dobândirii de abilități care vor rămâne cu ei toată viața, în loc să dea atât de multă importanță modei trecătoare.