Text și context

Aidoma duminicii care precede Praznicul Înălțării Sfintei Cruci și cea de după acesta e una specială. Ambele sunt plasate sub auspiciile semnului mântuitor și au drept termen cheie, precum era de așteptat, cuvântul esențial al perioadei liturgice. De această dată e ales un pasaj din relatarea Sfântului Marcu. Unul în care Hristos vorbește despre modul în care luarea Crucii și urmarea Sa se constituie în două realități convergente. 

Urmarea

Săturarea mulțimilor și vindecarea orbului sunt urmate de propovăduire. Învățătorul cheamă la Sine mulțimea și i se adresează cu cuvintele: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”. Accentul cade pe două aspecte esențiale. Cel dintâi vorbește despre faptul că urmarea e voluntară. Domnul nu forțează pe nimeni să devină ucenicul său. Al doilea e legat de acesta. Odată ce a ales să calce pe urmele Sale, cel sau cea în cauză, trebuie să îndeplinească câteva criterii esențiale. Să se lepede de sine. Adică să lase jos desaga mândriei din spinarea sufletului său. Să recunoască, onest și fără ocolișuri, faptul că tot ceea ce are e urmarea darului divin, nu se bazează pe meritele proprii. Acest fapt e urmat de luarea crucii. Dacă Hristos a avut o cruce, nici noi nu suntem scutiți de ea. Importanța ei în viața creștină e subliniată tocmai de faptul că aici, parcursul însăși al unei biografii umane e definit prin intermediul acestui termen. Abia apoi, când aceste condiții formale sunt îndeplinite, începe cu adevărat urmarea. 

Sufletul

Întrucât cele prezentate sunt de natură spirituală, Iisus vorbește tocmai despre acest aspect. Arată că orice tentativă de mântuire a sufletului care nu se găsește în legătură cu dumnezeirea este, din capul locului, sortită eșecului. Și ține să sublinieze faptul că în prim-planul listei tuturor priorităților unei vieți umane trebuie să se găsească, fără doar și poate, sufletul. În acest sens trebuie înțelese cuvintele din partea a doua a relatării. 

Mărturisirea

Pentru omul care dorește să meargă după Învățător urmează, după lepădarea de sine, asumarea crucii și punerea în prim planul vieții a sufletului, mărturisirea. „Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri”, zice Domnul. Mărturisirea va beneficia astfel de reciprocitate din partea Sa. Nu oriunde, ci întru eternitate. O spune El însuși. Iar cuvintele Sale nu pot fi altfel decât adevărate. 

În loc de concluzii

Bogate în conținut teologic și cu un mesaj peren, paragrafele reunite în paginile Evangheliei de astăzi vin să ne vorbească despre importanța crucii în viața creștinului. Fără de ea, parcursul nostru pe calea Mântuirii e aproape imposibil. Ele arată și care sunt condițiile preliminarii pentru a deveni parte a următorilor lui Dumnezeu. Aspecte precum mărturisirea, ori mântuirea sufletului sunt esențiale. Hristos ne învață că sufletul trebuie să se găsească mereu în prim planul preocupărilor noastre. Că el își găsește rostul și împlinirea lucrării în cruce și că ea nu poate fi altfel adusă în viața creștinului decât prin mărturisire. Să medităm așadar la toate aceste aspecte. Domnul ne va oferi posibilitatea de a le înțelege și de a le pune în lucrare în viața noastră. Îndrăzniți!