Vărsăturile în practica pediatrică

Stil de viaţă

Vărsăturile în practica pediatrică

Vărsăturile reprezintă expulzii ale conţinutului gastric şi/sau intestinal, voluntare sau nu, ce se însoţesc de contracţii musculare abdominale. Acestea constituie un simptom şi nu o maladie şi pot fi expresia unei tulburări, fie pasagere şi fără consecinţe, fie a unei maladii grave.

În cazul unor afecţiuni grave vărsăturile  pot determina tulburări metabolice importante, care pot pune viaţa în pericol dacă nu sunt corectate imediat şi cu profesionalism.

Vărsătura este un act reflex, coordonat de un centru unic situat în bulb, comportând o serie de reacţii declanşate de iritaţia acestui centru.

Vărsăturile pot fi precedate sau însoţite de greaţă. Prin greaţă se înţelege o anumită senzaţie subiectivă, asociată cu manifestări obiective: stare de rău, slăbiciune, vertij, greutate epigastrică, vâjâituri în ureche, transpiraţii reci, paloare, salivaţie abundentă, modificări ale pulsului şi respiraţiei. De asemenea, acestea au drept consecinţe tulburări hidroelectrolitice care pot determina sau contribui la apariţia sindromului de deshidratare acută.

La nou-născutul care varsă şi la care aportul de lapte este redus apare hipoglicemia. Foarte rar vărsăturile pot produce rupturi ale mucoasei esofagiene. O altă consecinţă posibilă a vărsăturilor este pneumonia de aspiraţie, în special la prematuri şi nou-născuţi, în caz de tulburări ale conştienţei sau în poziţia culcat în timpul vărsăturii.

Apariţia acestui simptom, în mod repetat, la un copil va trebui să alarmeze părinţii. Ei se vor prezenta la medic, cât mai repede posibil, deoarece doar el poate preciza natura apariţiei acestui simptom. În acest sens interesează vârsta, sexul şi antecedentele copilului, caracteristicile vărsăturii (tipul expulziei: în jet, violent sau lent; aspectul vărsăturii (alimentar, fecaloid, sangvinolent), orarul (post prandial: imediat sau tardiv, nocturn, matinal sau în cursul alimentaţiei), factorii declanşatori (schimbarea de poziţie, medicamente, alimente), data apariţiei şi evoluţia lor cu diferenţierea vărsăturilor acute, recente, ocazionale de vărsăturile cronice, recidivante.

Semne asociate vărsăturilor:

- digestive: diaree, dureri abdominale, rectoragii;

- electrodigestive: afecţiuni în sfera ORL, pulmonare, neurologice, urinare.

Sunt importante regimul şi modul de alimentare al copilului, modul de preparare a alimentelor, cantitatea, metoda de reconstituire a preparatelor de lapte praf, vârsta la care au fost introduse alimentele (proteinele din lapte de vacă, glutenul), unele modificări dietetice care au ocazionat apariţia vărsăturilor.

Prezenţa vărsăturilor cronice influenţează curba ponderală şi staturală. Curba ponderală poate fi staţionară, dar prăbuşirea acesteia impune cercetarea cu atenţie a unei cauze organice în declanşarea vărsăturilor.

Vărsăturile cronice duc la deshidratare, iar aceasta poate fi extracelulară şi intracelulară. Semnele clinice în deshidratarea extracelulară sunt: pliu cutanat persistent, hipotonia globilor oculari, oligurie, semn de şoc, culoarea marmorată a tegumentelor, prelungirea timpului de recolorare, hipotensiune arterială, iar semnele clinice în deshidratarea intracelulară sunt: sete, tegumente uscate, febră, tulburări ale conştienţei, convulsii.

Citește despre: