Unora le convine să spună că un defect oarecare se datorează firii lor, fiindcă așa se îndreptățesc pe ei înșiși și nu fac nici un efort ca să scape de el. „Mie, spun ei, Dumnezeu nu mi-a dat daruri! Cu ce sunt eu de vină? De ce îmi cer lucruri mai presus de puterile mele?”! Și apoi se culcă pe-o ureche. Se îndreptățesc pe ei înșiși, își odihnesc gândul și-o țin tot pe-a lor. Cum ne vom îndrepta dacă spunem: „Acestea sunt înclinați moștenite, celelalte sunt în caracterul meu”? Acest fel de a vedea lucrurile alungă vitejia duhovnicească.

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovnicești V – Patimi și virtuți, Traducere din limba greacă de Ieroschim. Ștefan Nuțescu Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos, Editura Evanghelismos, București, 2007, p. 20)