Un text al Scripturii spune: Nimeni nu poate vedea pe Dumnezeu şi să rămână viu (Deuteronom 4, 33). Vederea lui Dumnezeu este judecată şi transformarea omului. Convertirea lui Saul pe drumul Damascului este o icoană singuratică a acestei transformări cosmice. Deci, ziua mâniei se aseamănă foarte mult cu ziua în care a intrat Noe în corabie şi a început potopul şi de asemenea cu pieirea Sodomei, din care a scăpat Lot, totuşi milostivirea n-a încetat cu totul.

Ultima atitudine faţă de proprietatea lumii şi atitudinea faţă de propria ta viaţă în timp, încă te mai poate mântui. Cine le va regreta că se duc, va păţi ceea ce a păţit femeia lui Lot, privind catastrofa pe care viaţa nu rezistă să o privească în faţă.

Iată până unde merge iubirea de oameni a lui Iisus: că şi în ziua mâniei divine le deschide o portiţă a milostivirii. Iată Împăratul cerurilor, Care aleargă după ultimul supus al împărăţiei Sale. Cred că aceasta este iubirea fără margini. „Stârvul” cred că este pământul mort la a cărui judecată se adună sfinţii (vulturii) „nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?” (I Corinteni 6, 2).

(Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca – Despre durerile oamenilor, vol. 5, Editura Credinţa strămoşească, 2006, p. 18)