Iar lucrările celor ce vieţuiesc după Dumnezeu sunt acestea: unul îşi loveşte toată ziua capul şi, în locul ceasurilor de slujbă, petrece aşa. Altul, stăruind şi rămânând în îngenunchieri, împlineşte un număr egal de rugăciuni. Altul pune în locul slujbelor mulţimea lacrimilor şi se mulţumeşte cu ele. Altul se sârguieşte în deprinderea înţelesurilor şi împlineşte prin aceasta canonul rânduit lui. Altul îşi chinuieşte sufletul cu foamea în aşa fel, încât nu poate să ia parte la slujbe. Altul, stăruind în cugetarea fierbinte a psalmilor, îşi împlineşte astfel slujba neîncetată. Altul petrece în citire şi inima i se înfierbântă prin aceasta. Altul se robeşte, pătrunzând înţelesurile dumnezeieşti ale dumnezeieştilor Scripturi. Altul, răpit de minunile stihurilor, e răpit din cugetarea obişnuită şi e luat în stăpânire de tăcere. Dar altul, gustând din toate acestea şi săturându-se, s-a întors la toate cele dinapoi şi a rămas nefăcând nimic. Altul a gustat numai puţin din acestea şi, mândrindu-se, s-a amăgit. Altul a fost împiedicat de multa boală şi neputinţă să-şi păzească pravila lui. Altul e stăpânit de vreo obişnuinţă sau de iubirea de stăpânire, sau de slava deşartă, sau de lăcomia de a aduna bunuri materiale. Altul s-a împiedicat şi a căzut, dar s-a ridicat şi n-a dat bir cu fugiţii, până ce n-a luat mărgăritarul cel de mult preţ.

Tu deci mereu pune început la lucrul lui Dumnezeu, cu bucurie şi cu râvnă! Şi, de eşti curat de patimi şi de şovăiala inimii, Dumnezeu Însuşi te va duce la vârf şi-ţi va ajuta şi te va înţelepţi potrivit cu voia Lui şi vei primi desăvârşirea în chip minunat. Lui fie slava şi stăpânirea, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin. (Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, Filocalia X, p. 263)