Acestea sunt cuvintele Sfintei Evanghelii care se citesc la sărbătoarea Schimbării la Față a Mântuitorului nostru Iisus Hristos pe Muntele Taborului. Această culoare – albă – a fost prezentată de-a lungul veacurilor în simțământul pentru frumos al omului, al pământului nostru românesc, al creștinului ortodox. Această culoare albă, este prezentă permanent pe pereții caselor văruite cu varul natural, este prezentă în straiele de sărbătoare, cioarecii și iile purtate de femei și, respectiv, în costumele populare purtate de bărbați, chiar și în straiele pentru zilele de lucru, care se văd în multe părți ale țării, îndeosebi în zonele de munte.

Pe albul iilor sunt cusute motive geometrice sau florale, stilizate, firele de ață sunt de obicei de culoare roșie și neagră. Roșul ne trimite cu mintea la culoarea sângelui, simbolul vieții și al jertfei Mântuitorului pe altarul crucii, al jetfirii eroilor pe câmpurile de luptă  pentru apărarea deopotrivă a gliei și a credinței strămoșești. Negrul firului de ață ne trimite la starea de durere pentru cei ce au murit pe câmpurile de luptă sau la vremurile de bejenie și de ocupație străină a pământului țării noastre, a oamenilor noștri ajunși sub jugul stăpânirii cotropitorilor.

În fotografiile din perioada stăpânirii Bucovinei de imperiul austriac vedem pe vrednicii bucovineni îmbrăcați în straiele portului popular în care predomină albul. Aceste fotografii au fost făcute cu ocazia marilor zile de sărbătoare din calendarul Bisericii noastre Ortodoxe sau în alte zile festive din viața țării în care ei trăiau. La aceste mari sărbători bisericești sau laice nu lipsea niciodată tricolorul de pe brâul bărbaților sau de pe betele catrințelor purtate de femeile bucovinene.

Atunci când ne aflăm în incinta Mănăstirii Sucevița, în ziua de hram Schimbarea la Față, privim albul veșmintelor sfinților zugrăviți pe pereții exteriori ai bisericii și albul straielor de sărbătoare ale bărbaților și femeilor prezente la această sărbătoare și înțelegem și mai bine semnificația culorii albe cu încărcătură duhovnicească, veșmintele albe ca „lumina” cu care S-a arătat Mântuitorul celor trei apostoli Petru, Iacov și Ioan. Ne trimite, așadar, la slava lui Dumnezeu, la Dumnezeu Creatorul și Mântuitorul lumii.

Din punct de vedere termic, culoarea albă a hainelor, în timpul verii, ușurează povara căldurii soarelui, iar în înțelesul duhovnicesc albul cu încărcătura duhovnicească ușurează povara urcușului duhovnicesc spre îndumnezeire, calea nevoințelor duhovnicești, nevoințe atât ale jugului căsătoriei, cât și cel al călugăriei, ale nevoințelor postului, ale înfrânării, ale rugăciunilor și privegherilor la slujbele din biserică, la capătul patului celui bolnav sau prezența în cele necesare în casele familiilor sărace, dezmembrate sau sinistrate.

În încheierea acestor rânduri îmi iau îngăduința de a da îndemnul la păstrarea tradiției noastre creștinești și românești cu privire la purtarea, în zilele de sărbătoare, a costumului popular și la văruitul caselor, mai ales, al pereților interiori ai casei, îndeosebi, la sate, cu varul tradițional, varul fiind un dezinfectant atât de necesar pentru sănătatea omului.

Să păstrăm tradiția, văruitul caselor de Paști și de Crăciun, după anotimp.