Răbdarea lui Hristos cu Toma şi cu noi

Ca de obicei, Hristos trebuia să fie răbdător cu Toma când a spus că el nu va crede, şi cu ceilalţi ucenici când au crezut că au văzut un duh.

(In. 20, 29) Iisus i-a zis: Pentru că M-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut.

Iisus i-a spus lui:pentru că M-ai văzut pe Mine, Toma, ai crezut. Fericiţi sunt cei care n-au văzut şi au crezut. Aceste cuvinte erau deosebit de pertinente şi ne pot fi de mare ajutor. Ucenicii au demonstrat încă odată ce mare grijă are Hristos de sufletele noastre, pentru că El este bun şi, aşa cum spune Scriptura: vrea ca toţi să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (1 Timotei 2, 4). Chiar şi aşa, acest cuvânt al Său ne poate surprinde.

Ca de obicei, Hristos trebuia să fie răbdător cu Toma când a spus că el nu va crede, şi cu ceilalţi ucenici când au crezut că au văzut un duh. Datorită dorinţei Sale de a convinge întreaga lume, El de bună voie le-a arătat semnele cuielor şi rana din coasta Sa. Pentru că El, fără îndoială, îi dorea și pe aceia care aveau nevoie de asemenea semne ca sprijin pentru credinţa lor. Și chiar a și mâncat, deşi nu avea nevoie de aceasta… Cel care se încrede în ceva ce nu a văzut, crezând în cuvântul învăţătorului său, prin credinţa prin care el cinsteşte pe cel pe care învăţătorul său îl proclamă lui, este vrednic de mare cinste. Aşadar, fericit este cel care crede mesajul sfinţilor apostoli care, aşa cum spune Sfântul Evanghelist Luca, au fost martorii faptelor lui Hristos şi slujitorii lumii. Dacă noi dorim viaţa veşnică şi tânjim după un lăcaş în Cer, trebuie să-i ascultăm.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia după Ioan 12. 1, traducere pentru Doxologia.ro de Alexandra Zurba)

De la același autor

Ultimele din categorie