O rațiune se deosebește de altă rațiune, iar un om e mai de cinste decât altul. Și mi se pare că toate realitățile văzute sunt opuse și străine față de cele raționale. Și, într-adevăr, există o minte care călătorește și aleargă până la Cer, înaintând pe calea gândurilor curate și prin acestea atinge cărările și drumurile pregătite sfinților în Ceruri. Și există o altă minte care înaintează târându-se pe pământ și tăvălindu-se pe căile mlăștinoase ale poftelor trupești. Există o minte trupească, dar și o minte duhovnicească. Diferă însă mult rațiunea duhovnicească de aceea trupească.

Tot așa-i și între viețuitoare. Cele înaripate zboară ușor atingând văzduhul și despicându-l printr-un zbor ușor, aerul însuși ușurându-le, căci atunci, când bat din aripi, ele atrag la sine un curent de aer care le susține și le însoțește zborul. Dar aceste zburătoare, dacă ar fi lipsite de aripi și ținute la pământ, chiar dacă ar dori să se-nalțe în văzduh, n-ar reuși. Tot așa stau lucrurile și cu mintea care s-a curățit (de patimi) și a primit aripi duhovnicești; ea se ridică la Cer cu tot elanul, fiind atrasă de aerul dumnezeiesc, pe când mintea animală, sălbatică și materială nu poate să sesizeze o rațiune mai înaltă și ordonată mai dinainte.

(Sfântul Macarie Egipteanul, 21 de cuvântări despre mântuire, Cuvântarea 3, Editura Anastasia, București, 2001)