Inima ta este o groapă și un mormânt. Pentru că atunci când începătorul răutății și îngerii lui se cuibăresc în om, fac drumuri și cărări pe care puterile lui satan intră și se plimbă în mintea și în cugetele tale, care atunci nu este un iad, o groapă și un mormânt, iar tu nu ești mort pentru Dumnezeu? Acolo în suflet a ascuns satan argintul cel fără de preț. Pe acesta l-a dospit cu aluatul cel vechi și l-a făcut izvor de apă murdară.

Împărtășindu-ne, deci, cu Trupul lui Hristos, Domnul intră în sufletele celor care Îl caută, intră în adâncul iadului inimii și acolo poruncește inimii zicând: scoate afară sufletele cele închise. El sfărâmă pietrele cele grele care zac deasupra sufletului, care este mort cu adevărat. Să presupunem că un om este legat cu lanțuri de mâini și de picioare și vine cineva care îi dezleagă lanțurile și îl lasă liber să meargă unde voiește; la fel dezleagă Domnul și sufletul celui legat cu lanțurile morții, îi eliberează mintea și-i dă drumul să se odihnească în aerul cel dumnezeiesc.

(Sfântul Macarie Egipteanul, Cele 50 de omilii duhovnicești, cap. XI, 10-12, vol. 34, în colecția „Părinți și Scriitori Bisericești”, pp. 139-140)