Geografia inimii

Inima, aşadar, este un loc contradictoriu, o cameră de taină în care ne ascundem cele mai rele impulsuri; însă, de asemenea, ea este un altar lăuntric unde comunicăm cu Dumnezeu.

În afara denumirii de “rugăciune de taină”, Rugăciunea lui Iisus este, de asemenea, cunoscută drept “rugăciunea inimii”. Sfântul Teofan Zăvorâtul (1815-1894), un maestru rus al vieţii duhovniceşti, afirma: “A te ruga înseamnă a sta înaintea lui Dumnezeu cu mintea în inimă”. Ce poate însemna aceasta, “mintea în inimă”? Fiindcă suntem copii ai unui veac raţionalist, ştiinţific, noi ştim că inima este un muschi care împinge sânge în trup. Sfinţii la rândul lor, ştiau aceasta, însă ei, totodată, aveau o concepţie metaforică despre inimă.

Sfântul Macarie cel Mare (cca 300 – cca 390), un stareţ egiptean care a îndrumat duhovniceşte mii de monahi, ne spune: “Inima este un vas mic; şi totuşi în ea se află balauri, şi lei, şi creaturi otrăvitoare, şi toate comorile răutăţii; aspre, nestrăbătute căi se află aici şi abisuri căscate. De asemenea, aici se află şi Dumnezeu, se află şi îngerii, cetăţile cereşti şi comorile harului; toate se află aici”. Inima, aşadar, este un loc contradictoriu, o cameră de taină în care ne ascundem cele mai rele impulsuri; însă, de asemenea, ea este un altar lăuntric unde comunicăm cu Dumnezeu. Mintea, pe de altă parte, este locul scepticismului, al nesiguranţei şi îndoielii. A ţine mintea în inimă, aşa cum Sfântul Teofan recomandă, înseamnă a ne îneca îndoielile în iubirea nemărginită a lui Dumnezeu. Iar rugăciunea neîncetată, în special Rugăciunea lui Iisus, alungă viciile din inimă pentru ca Iisus Hristos să poată intra în ea şi să o facă în întregime a Sa.

(Norris J. Chumley, Tainele Rugăciunii lui Iisus, pp. 27-28)

De la același autor

Ultimele din categorie