Crezul lui Ștefan cel Mare și Sfânt

S-a scris și s-a vorbit mult despre inegalabilul voievod al Moldovei, Ștefan cel Mare și Sfânt. Oameni de stat, istorici, artişti, scriitori, militari, preoţi, învăţători, savanţi şi oameni simpli l-au purtat și-l poartă în cugetele și-n cuvintele lor, în însemnările și-n operele lor, rămase mărturie peste ani. A fost și este un om sfânt și va rămâne un model în conștiința militarilor, a oamenilor politici cu frică de Dumnezeu, a celor care, într-un fel sau altul, au primit răspunderea conducerii.

La peste cinci veacuri de când „Părintele neamului românesc” a plecat la Părintele Ceresc, descoperim cât de mărginite sunt cunoștințele noastre despre viața sa, despre modul în care gândea, simţea și trăia voievodul-model. Perioade întregi din existența sa sunt încă neștiute. Doar câteva scrisori și-o seamă de ziceri de la oamenii care l-au cunoscut sau au avut acces la rapoartele diplomatice ne mai ajută să-i pricepem gândurile, credințele, reacțiile. Toate aceste informații conturează un om măsurat la vorbă și foarte sigur pe el.

Cuvintele îi erau apăsate, ca tăiate în piatră, și nu ascundeau în spatele lor mânie, grijă sau emoție, ci poate doar ironie dură. Dar singura caracteristă care străbate, precum un fir roșu aceste mărturii este credința nestrămutată și necondiționată a celui care îşi spunea „Binecinstitorul şi de Hristos iubitorul domn” în iscripțiile gravate în argint sau scrise în pergament. Această însușire este confirmată și de un diplomat străin, Paolo Ognibene, catolic, care în 1474 a trecut pe la Curtea Moldovei. El a dat de știre la Veneţia, iar mai apoi Papei Sixt IV, la Roma, că un principe „mai smerit şi mai cucernic decât domnul Moldovei nu poate a fi”.

Și-a pus toate strădaniile și luptele sub semnul Cinstitei Cruci

Potrivit istoricului Ștefan S. Gorovei, mai presus de tot ceea ce se exprimă prin cuvinte, există o mărturie heraldică în care Ştefan însuşi a spus, cu toată concizia şi cu toată limpezimea posibile, crezul său: stema pe care şi-a fixat-o în jurul anului 1490 şi pe care, cu mici modificări, o va purta până la moarte. Pe aceasta este reprezentată o cruce dublă și o dublă floare de crin, care închipuie, la rându-i, acelaşi însemn. Sfântul Voievod Ștefan a pus, așadar, toate acţiunile sale, toate luptele şi toate strădaniile sub semnul Cinstitei Cruci.

Floarea de crin este expresia credinței și a înțelepciunii guvernate de cavalerism, potrivit unor vechi scrieri franceze, amintite de același istoric. Profesorul Ștefan S. Gorovei spune că domnia lui Ştefan cel Mare a fost o necontenită luptă pentru afirmarea credinţei, a înţelepciunii şi a cavalerismului.

Canonizarea voievodului  recunoaşterea integralităţii sufletului românesc

Profesorul Emil Turdeanu scria că „opera lui Ştefan cel Mare a crescut printr-un efort tenace şi de lungă durată. Ea ne apare azi cu atât mai mare, cu cât greutăţile din care ea s-a rupt au fost mai aspre şi cu cât ea răsfrânge mai limpede, până în cele mai risipite amănunte, voinţa de creaţie a unui om de geniu”.

Vremelnicia păcii şi a războiului s-au împletit cu nemurirea din zidurile mănăstirilor şi ale cetăţilor pe care le-a ridicat voievodul. Abilităţile sale politice, izbânzile răsunătoare pe câmpurile de bătălie, omenia și demnitatea sa, toate acestea și cele amintite mai sus fac ca în acest nume să se regăsească, întregi, românii din toate colţurile lumii. Trecerea sa în rândul sfinţilor e tocmai recunoaşterea integralităţii sufletului românesc. La Putna, pe 2 iulie 1992, s-a oficializat ceea ce de secole tradiţia românească recunoscuse.

Astăzi, în icoanele ce-l înfățișează pe Sfântul Ștefan cel Mare găsim scris: „Mai presus de tihna noastră stă datoria sfântă de a apăra ființa și neatârnarea țării noastre”. Un cuvânt pe care, dacă l-am implanta în realitate, n-ar fi decât o simplă utopie, mai degrabă decât un deziderat al României postmoderne. Rămânem, însă, cu nădejdea acestui ideal.

De la același autor

Ultimele din categorie