Dvera Adormirii Maicii Domnului (1510) de la Mănăstirea Putna

Capodoperă a Evului Mediu românesc, operă înnoitoare şi îndrăzneaţă, considerată ca una dintre cele mai originale creaţii ale epocii, această dveră este, totodată, şi cea mai amplă broderie din colecţia Mănăstirii Putna. Tema iconografică ilustrează Adormirea Maicii Domnului, tratată într-o viziune de ansamblu fără precedent, nu numai în arta medievală a românilor, ci şi a celorlalte popoare.

Broderie cu fir de aur, de argint şi de mătase, pe un fond de mătase roşie brodat în întregime. Ulterior a fost consolidată cu o căptuşeală din pânză de damasc portocalie, cu marginile aplicate peste vechiul chenar, lat de 15 cm, deteriorat şi decolorat, care fusese executat din mătase roşie. Dimensiuni: 238 X 192 cm.

Provenienţă: executată din porunca lui Bogdan al III-lea, fiul lui Ştefan cel Mare, la Mănăstirea Putna.

Istoric: a figurat în Expoziţia „Ştefan cel Mare şi epoca sa ‒ 500 de ani de la înscăunare (12 aprilie 1457 ‒ 12 aprilie 1957)”, organizată la Muzeul de artă al R.P.R., Bucureşti, 1957.

Capodoperă a Evului Mediu românesc, operă înnoitoare şi îndrăzneaţă, considerată una dintre cele mai originale creaţii ale epocii, această dveră este, totodată, şi cea mai amplă broderie din colecţia Mănăstirii Putna. Tema iconografică ilustrează Adormirea Maicii Domnului, tratată într-o viziune de ansamblu fără precedent, nu numai în arta medievală a românilor, ci şi a celorlalte popoare.

Autorii lucrării, monahii Zosima, Ioil şi Mardarie ‒ cei mai vechi artişti brodeuri cunoscute până acum la noi ‒ şi-au propus să nareze în această dveră, cu acul, toate episoadele şi detaliile cunoscutei tradiţii creştine. Pe scurt, aceasta spune că la moartea Maicii Domnului îngerii au plecat ca să-i caute şi să-i aducă la înmormântarea ei pe cei doisprezece Apostoli, care se aflau răspândiţi în tot atâtea cetăţi ale lumii pentru a propovădui Evanghelia. Odată găsiţi, ei au fost luaţi neîntârziat pe câte un nor şi aduşi la Ierusalim. Pentru a lega într-un ansamblu unitar aspectele extrem de variate ale acestor episoade, autorii recurg la o scenografie simbolică şi plină de efecte decorative. Dintr-o glastră, figurată la baza broderiei, pornesc doi vreji puternici, care evoluează în ample meandre de jur-împrejurul acesteia, asemenea unei decoraţii de chenar marginal. La distanţe egale, din vrejul principal se desface câte un vrej secundar, mai delicat, care se mlădiază spre interiorul fiecărui meandru, terminându-se cu câte o floare, iar în potirul fiecărei flori se plasează câte o cetate şi grupuri mai mari sau mai mici de personaje. Succesiunea de medalioane rezultată din evoluţia acestor vreji este continuă, înlănţuindu-se cu medalionul central de sus, rezultat, la rândul său, din prelungirea celor două curbe care alcătuiesc arcada de deasupra scenei centrale. Pornite dintr-o rădăcină comună, aceste legături continui, în care sunt prinse cetăţi din diferite colţuri ale lumii, au înţelesuri simbolice, exprimând năzuinţa unei lumi profund dezbinate spre unitate şi armonie, spre înfrăţirea tuturor oamenilor sub imboldul unei singure credinţe. Numele cetăţilor şi ale apostolilor care zboară din ele sunt indicate cu iniţiale slavone, descifrabile aproape în totalitatea lor. Astfel, urmărind medalioanele de la colţul stâng de sus, în jos, la dreapta şi în sus, îi vedem predicând şi apoi cum pleacă, pe „corăbii” de norişori, însoţiţi de câte un înger şi petrecuţi de privirile numeroşilor localnici: de la Roma ‒ Petru; din Efes ‒ Ioan; din Alexandria ‒ Marcu; de la Edessa ‒ Andrei; din Ierusalim Iacob; de la Ierapole Filip; din India ‒ Toma; din S ...? ‒ Vartolomei; de la Vavilon ‒ Simon; de la Theba ‒ Luca; din Sardes ‒ Matei şi de la Tesalonic ‒ Pavel. În medalionul central, de sus, sunt brodaţi patru serafimi între braţele crucii Sfântului Andrei, iar la stânga şi la dreapta acestuia, în alte două medalioane, se văd sosind la înmormântare, tot pe „corăbii” de nori, cete de îngeri.

Cu privire la caracteristicile arhitectonice ale cetăţilor din medalioane, care cuprind palate, biserici, turnuri circulare cu terase şi balcoane, fortificaţii cu metereze etc., s-au purtat discuţii, ajungându-se la concluzia că în ele se pot recunoaşte „elemente ale arhitecturii din Moldova, Transilvania şi regiunile învecinate lor, din veacurile XIV-XV”, unele fiind corespunzătoare „pe deplin vestigiilor păstrate din cetăţile Neamţ, Suceava, Hunedoara şi altor exemplare transilvănene” (cf. Nicolescu, Arta în epoca lui Ştefan cel Mare, în „Cultura moldovenească”, 1964). Deosebit de variate şi pitoreşti sunt personajele care populează aceste cetăţi, veşmintele, preocupările, atitudinile şi gesturile lor. Se văd regi cu alaiuri, curioşi care se iţesc pe la ferestre, sau de după ziduri, apostoli predicând şi credincioşi ascultând, în atitudini solemne sau smerite, făcând semne de adorare sau de uimire etc.

În sfârşit, în zona centrală a dverei este ilustrată scena propriu-zisă a Adormirii Maicii Domnului, între două colonete care se arcuiesc spre partea superioară, întretăindu-se la punctul culminant, deasupra căruia îşi încheie traiectul, formând medalionul central, în această arcadă, la bază, pe un catafalc înalt, drapat cu mătase roşie spuzită de stropi aurii, este aşezată Maica Domnului adormită, înconjurată de cei doisprezece Apostoli ‒ sosiţi aici pe calea arătată mai sus ‒ şi de patru episcopi cărturari, în fruntea lor, la căpătâi, Apostolul Petru cădelniţează. Mai sus de Fecioară, este reprezentat Mântuitorul, în nimb de glorie, ţinând sufletul Maicii Sale în braţe, transfigurat ca prunc, iar şi mai sus, dincolo de cercul său de glorie, se văd arhangheli şi serafimi, care participă, de asemenea, la prohodire. La spatele lor, în fundal, se înalţă două edificii, între care se boltesc albăstrimile cerului, iar la registrul de jos, pe fondul draperiei roşii, Arhanghelul Mihail retează braţele profanatorului Jephonia. Lângă piedestalul colonetei din dreapta şi la spatele Arhanghelului Mihail este brodat, cvasiminiatural, portretul lui Bogdan al III-lea, cu mantie ceremonială şi coroană princiară, asemănătoare acelora purtate de părintele său în portretul de pe Dvera Răstignirii. Deasupra sa, se distinge inscripţia: „Io, Bogdan voievod”.

Toate personajele din scena centrală sunt înveșmântate în mantii de aur, care „se adaptează corpului cu o rară cunoştinţă plastică şi decorativă”, remarca Virgil Vătăsianu, apreciind în continuare că „liniile nervoase şi sugestive ale draperiilor” din această scenă „sunt fără precedent nu numai în arta bizantină, dar şi în cea apuseană...”.

Textul slavon al pisaniei este brodat cu litere de argint pe un fond auriu, la partea superioară a dverei, iar semnăturile monahilor Zosima, Ioil şi Mardarie ‒ modeştii autori ai acestei uimitoare opere ‒ sunt plasate astfel: prima, în dreapta medalionului cu cetatea Sardes; a doua, în dreapta medalionului cu cetatea Vavilonului şi a treia, a lui Mardarie, sub medalionul cu cetatea neidentificată, în care a predicat Apostolul Vartolomeu.

Inscripţii: „Dreptmăritorul şi de Hristos iubitorul, Io, Bogdan voievod, cu mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, fiul lui Ştefan voievod, nepotul lui Radu voievod, a făcut această dveră pentru biserica zidită de părintele său, în Mănăstirea Putna, unde este hramul Adormirii Preacuratei Maici a lui Dumnezeu, în anul 7018 (= 1510), între al şaselea şi al şaptelea an al domniei sale, luna august 15”.

Observaţii: întemeindu-se pe constatarea că „dimensiunile broderiei, aproape 5 mp., numărul de personaje şi scene, bogăţia arhitecturilor şi amănuntelor, aduse la măiestria execuţiei, au cerut, de bună seamă, un răgaz important”, I. D. Ştefănescu afirmă că această dveră a fost „începută în vremea lui Ştefan cel Mare şi terminată sub Bogdan” (Cf. Broderiile în stil bizantin şi moldovenesc în a doua jumătate a sec. XV, în „Cultura moldovenească”, 1964). În inscripţia votivă se spune însă că Bogdan voievod a făcut această dveră „în anul 7018, între al şaselea şi al şaptelea an al domniei sale”.

La Muzeul Național de Artă al României se află o dveră lucrată în 1561 din porunca lui Alexandru Lăpuşneanu, pentru Mănăstirea Slatina, a cărei structură compoziţională reia motivul medalioanelor florale din dvera lui Bogdan al III-lea, într-o desfăşurare la fel de amplă, dar cu alte scene marginale şi centrale (Maria Ana Musicescu, Broderia medievală românească, Editura Meridiane, Bucureşti, 1969).

(articol preluat de pe Mănăstirea Putna)

Mănăstiri: Mănăstirea Putna

Ultimele din categorie