Prin voturile monahale, călugărul s-a făcut pe sine dar lui Dumnezeu

Vom pătrunde pentru un timp în tainica lume a monahilor și a monahiilor, a celor care, despărțindu-se de toți, s-au unit cu toți. Cum trăiesc, ce vorbesc, cum se roagă, cum muncesc, care le sunt năzuințele și bucuriile, cine le sunt povățuitorii, și mai ales, de ce au ales acest drum – despre toate acestea vom încerca să aflăm mai multe în popasul nostru la mănăstirile din Arhiepiscopia Iașilor. 

Monahul este darul pe care lumea îl face lui Dumnezeu, dar şi darul pe care Dumnezeu îl întoarce lumii. Monahii sunt creștinii care vor să trăiască mai intens viața cea întru Hristos și cu Hristos. De aceea, o persoană care se decide să viețuiască în mănăstire cere mai întâi acest lucru, după cum spune Mântuitorul în Evanghelie: „Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa şi să-Mi urmeze Mie” (Matei 8, 34). Mai apoi primește acordul maicii starețe sau al părintelui stareț, numindu-se din acel moment „soră” sau „frate”, acest lucru reprezentând și primul pas făcut spre cinul monahal.

Începe o perioadă de încercare a acestei hotărâri în diferite ascultări. Ceea ce este important pentru cea sau cel care își ia angajamentul pentru o astfel de viață, după cum arată și Sfinții Părinți, este practicarea virtuților: ascultarea și răbdarea, care-l fac pe nevoitor vrednic; tăcerea și neosândirea, care păstrează pacea inimii. Acestea sunt, de fapt, şi criterii de evaluare a noului începător pentru a fi acceptat în obştea monahală.

Rasoforia sau „începutul chipului monahicesc”

Următoarea treaptă este rasoforia, care se tâlcuiește „începutul sfântului chip” sau „începutul chipului monahicesc”, când candidatul se va numi începător al vieții monahicești. Momentul principal din slujba rasoforiei este tunderea părului şi schimbarea numelui, atunci când preotul slujitor sau stareţul rosteşte formula: „Se tunde robul/roaba lui Dumnezeu (aici se rostește noul nume), în numele Tatălui. Amin; şi al Fiului. Amin; şi al Sfântului Duh. Amin. Să zicem pentru dânsul/dânsa: Doamne miluieşte”. Astfel, persoana care caută desăvârșirea pune început bun viețuirii de monah, fiind îmbrăcată în rasă, camilafcă, culion și centură, primind metania, care mai este numită și „sabia Duhului”.

Am întrebat-o pe maica stareță a Mănăstirii Frumoasa din Iași, stavrofora Sofia, cât durează de la rasoforie până la călugărie. „Depinde”, mi-a răspuns. „Ca să devii rasoforă, minim trei ani de la intrarea în mănăstire, iar ca să devii monahie, minim cinci ani. Poate fi și mai mult, poate fi și mai puțin, în funcție de cum progresează doritoarea, cum reușește să-i convingă pe duhovnic și pe maica stareță”.

De la același autor

Ultimele din categorie