Vă recomand să citiți, sunt niște cărți minunate, și să vedeți cum influențează. Ce zice? Tineretul? Iar aveți ceva cu tineretul? Tot el e de vină? Unde a găsit tineretul acesta televizor? Eu înțeleg să ziceți de discotecă, pentru că n-o-ți fi avut-o în sufragerie. Dar când copilul are televizor în sufragerie, televizor în bucătărie, televizor în dormitor, că mami vrea să vadă telenovele, tati vrea să vadă știri, celălalt vrea să vadă nu știu ce, ce vină are? Noi i l-am băgat în viață, noi trebuie să i-l scoatem, cu mila lui Dumnezeu. Este o dependență cumplită. Ne fură sufletul, în sensul cel mai adevărat al cuvântului. Ne fură sentimentele. Eu am trăit ceva de coșmar. La un moment dat o femeie mi-a spus: „Maică, m-am dus la vecina să-mi dea ceva că aveam nevoie pentru copilul meu, un medicament, și zice: „Stai puțin, că i-a luat copilul Izabelei. I-a furat copilul Izabelei.”. Asta fiind o eroină dintr-o telenovelă. Adică: „Ce copilul tău? Să vezi copilul Izabelei ce a pățit!”. Vedeți? Nouă ne-a distrus sufletul! Ce să facem? Simplu: să-l închidem. Închideți-l și faceți-vă un program cultural, căutați hrană bună și frumoasă pentru suflet în artă și în natură.

Manelele? Sunt și ele un strigăt de durere al sufletului omenesc. E o durere urlată imediat, reacțional, nu mai e cântată, nu mai e sublimată, ci e urlată, înjurată, scuipată. Odată, în piață, am auzit și eu pe unul că zicea: „ai plecat la turci și te-ai întors și dacă ai venit cu aia m-am dus și eu cu ăla…”. Asta este pornirea omului căzut, îndobitocit. Și acolo omul își cântă această îndobitocire care-l doare! Cine să-i facă mai profunzi? Numai Dumnezeu. Cum să-i aducem la Dumnezeu? Uite, maica se chinuie de atâția ani și… Nu știu. Mila lui Dumnezeu.