Cum trebuie să fie soția preotului și cum putem să știm dacă viitoarea preoteasă este vrednică pentru această postură?

Apoi, soția preotului trebuie să fie preoteasă. E musai. Altfel, nu se poate. Și, de vrednică, nimeni nu e vrednic de nimic, ci fiecare e învrednicit de Dumnezeu pentru rolul pe care îl primește, dacă el e vrednic, adică harnic, în împlinirea poruncilor… Altă vrednicie nu există. Și, când Sfânta Biserică îl învrednicește pe soțul ei răspunzând „Axios!“ la hirotonie, o învrednicește și pe ea pentru că e acolo, una cu el prin Taina Cununiei, și ajutor pe măsură în slujirea preoțească. Dar nu avem cum să știm, cum să „ghicim“ vrednicia cuiva fără semnul iubirii poruncilor lui Dumnezeu. Vrednicia noastră nu este așa cum e culoarea ochilor. Ce simplu ar fi! Ne-am orienta cu siguranță, deși există și aici pericolul acelor lentile de contact de altă culoare. Dar nu, vrednicia este o lucrare divino-umană: noi suntem harnici în împlinirea poruncilor, și Dumnezeu ne învrednicește pentru misiunea pe care ne-o încredințează! Așadar, fii cu ochii pe ea, pe cea pe care o dorești ca preoteasă, întreab-o dacă și ea dorește acest lucru și apoi, stai așa vreun an, și urmărește-o cum se poartă cu Domnul și cu familia ei și cu prietenii ei și cu aproapele ei și vezi… Vezi ceea ce ea nu știe și nu poate să-ți spună pentru că nu știe…

Apoi să probați să vedeți dacă puteți face împreună, în parc, Paraclisul Maicii Domnului, așa, stând pe o bancă printre cei care fac altceva acolo! Dacă ați pricepe asta! Eu cunosc o familie, un părinte și o preoteasă dragi sufletului meu, care-mi povesteau că făceau asta când erau prieteni și nu la propunerea viitorului preot!

Greu cuvânt, îmi dau seama… Dumneavoastră vă lăsați purtați de dorința erotică numind-o iubire și nu știți că ea e este o putere omenească puternic parazitată de puteri vrăjmașe. Și dacă pe vremea lui Topârceanu „fiicele Evei dădeau buzna-n livadă, din merele oprite să facă marmeladă“, acum ce să mai spunem? Nu ne rămâne decât să îndrăznim să fim martori vii și plini de Bucurie ai lui Hristos, Cel Ce ne-a adus Puterea să transformăm această putere sălbatică și, de multe ori, îndrăcită, în tandrețe și iubire!

Asta este vocația iubirii creștine dintre bărbat și femeie! Vei spune, poate, „nu se poate!“ Așa este, îți voi răspunde, nu este omenește posibil, dar pentru aceasta S-a făcut Om Fiul lui Dumnezeu, ca tu să poți asta! Dacă vrei! Te înfioară prezența unei fete? O dorești? Să te bucuri că nu ești nesimțitor! Că te-nfiori. E minunat! Și ca fată, la fel, ferească Dumnezeu să pună un băiat mâna așa, pe mânuța ta și tu să nu deosebești cu simțirea această atingere de atingerea unei muște! Să ziceți: „Suntem vii! Mulțumim, Doamne!“ și, cu harul Lui, să transformați acest impuls, acest cântec al sângelui, al cărnii, în cântec de slavă către Dumnezeu și să ziceți: „Doamne, vezi Tu ce simt eu?“. Și zice Domnul: „Bine, fiule! Fii viteaz, că mai avem zece ani până la nuntă!“. Dacă suntem în clasa a X-a, nu? Și bucuria acea nu o va lua nimeni de la voi! M-aș bucura mult dacă măcar câțiva dintre dumneavoastră ați încerca să probați dacă ce spun eu e adevărat și concret și viabil astăzi, aici și acum, în chiar această lume!

Vezi și: Cuvinte de încurajare și mângâiere pentru soțiile de preoți de la Arhimandritul Efrem Vatopedinul