Toată lumea se grăbește și parcă nu ne mai ajunge timpul să facem ceea ce ne-am propus. Oare s-a scurtat timpul?

Toți o simțim. Și pot să spun că de pe la sfârșitul anilor “60 parcă a început să galopeze timpul. Nu prea știu ce înseamnă, dar am observat mai târziu în apocalipsele lui Hristos din cele trei Evanghelii sinoptice – Matei, Marcu și Luca – că acolo vorbește că Dumnezeu a scurtat timpul pentru aleșii Lui.

Toți o simțim. Și pot să spun că de pe la sfârșitul anilor “60 parcă a început să galopeze timpul. Nu prea știu ce înseamnă, dar am observat mai târziu în apocalipsele lui Hristos din cele trei Evanghelii sinoptice – Matei, Marcu și Luca – că acolo vorbește că Dumnezeu a scurtat timpul pentru aleșii Lui.
E o epocă deosebită și eu socotesc că tragicul deosebit și infernal al acestei epoci este o măsură a măreției acestei epoci. Nădăjduiesc, doresc și mă rog demult Domnului să ne lumineze și să ne călăuzească fiindcă sunt lucruri mari care se întâmplă astăzi. Esențial, vedeți libertinajul cum câștigă. În Apocalipsa se spune că cine e cu rău mai continuă cu rău și cine e cu binele mai continuă cu binele. Deci, este vremea libertății. Dacă Dumnezeu ar îngrădi ceva, omul n-ar putea să se apropie ani lumină de lucrul acela. Dar Dumnezeu nu îngrădește! Vedeți în ce păcate cu adevărat drăcești, infernale trăiește lumea asta modernă, peste tot veștile parcă numai proaste sunt și cumplite. Asta înseamnă, deci, libertatea totală - astăzi mai totală decât oricând – a răului să se desfășoare. Dacă e libertatea asta e nevoie să tremurăm? Acum e vremea lui „fă ce vrei!“. Bun! Hai să facem ce vrem! Ne arată Dumnezeu ce e vrednic să alegem. Și atunci eu zic să ne facem alegerile, dar să fie drepte alegerile noastre că de acum riscăm să rămânem cu ele pe veci, căci lucrurile ajung la capăt. Hristos zice: cine nedreptățește să mai nedreptățească, cine spurcă să mai spurce, dar și: cine lucrează dreptatea să mai lucreze dreptatea, cine sfințește mai sfințească-se că, iată, vin degrabă și plata Mea e cu Mine!
Să profităm de libertatea crescândă pe care ne-o dă lumea asta și să profităm bine!

De la același autor

Ultimele din categorie