Preacuvioase Părinte, ce înseamnă să-ți trăiești viața în Hristos?

Sfântul Apostol Pavel vorbește despre viața în Hristos ca despre o alergare către țintă. „Nu spun că am dobândit desăvârșirea, dar una fac: uitând cele din urma mea, mă întind către cele dinainte și alerg către răsplata chemării celei de Sus”. Așadar, viața în Hristos este o continuă alergare către țintă, un continuu progres, este o înălțare, ca pe treptele unei scări. Și scara aceasta este de așa natură, că în momentul în care ai luat piciorul de pe o treaptă, treapta aceea s-a rupt și dacă vrei să te întorci, cazi. Acest lucru înseamnă că scara nu este făcută pentru coborâre, ci doar pentru urcuș continuu.

Cum poate fi comparat efortul monahilor cu cel al mirenilor urcând pe această scară despre care vorbiți? E valabilă ea pentru ambele categorii?

Da, pentru toți este valabilă această scară. Paul Evdokimov vorbește despre vocația monahală și despre viața soților, descriind cele două drumuri prin care se ajunge pe același versant al Taborului. Drumul pe care și-l alege monahul este un drum mai abrupt, poate mai strâmt, mai pietros, mai aspru, dar și mai scurt, pe când drumul soților este un drum mai ușor, mai neted, o cale mai largă, dar nu foarte largă.

Oricum, finalul celor două drumuri este tot Taborul; și unii, și alții vor să se întâlnească acolo unde Domnul S-a transfigurat la Față. Important e ca fiecare să-și înțeleagă chemarea și să o urmeze, pentru că sunt atâtea drumuri către Dumnezeu, câte vieți de oameni sunt. Deși este o singură cale către Cer, Domnul Hristos a spus „Eu sunt Calea”, totuși, din punct de vedere subiectiv, personal, fiecare om își are propriul lui traseu, propriul lui drum.

Un lucru este cert: și unii, și alții au parte, în drumul către Dumnezeu și de bucurii, și de întristări, pe care le rânduiește pronia lui Dumnezeu. Nu este de competența și datoria noastră să facem o descriere amănunțită, pentru a vedea câte sunt bucuriile monahilor și câte ale celor din lume. E important ca și unii, și alții să spună „Facă-se voia Ta” din toată inima și să se lase cu totul în voia Lui. Pentru că nu sunt brațe mai sigure decât voia lui Dumnezeu.

Preacuvioase Părinte, ce ne puteți spune despre închinătorii de astăzi ai Mănăstirii Bistrița?

Noi ne bucurăm când în biserică vin închinători. Dar bucuria adevărată este atunci când oamenii vin în biserică, se încarcă cu gânduri și sentimente sfinte, cu hotărâri sfinte și pleacă spre casele lor mai hotărâți să facă voia lui Dumnezeu, mai însuflețiți, mai bucuroși, când își limpezesc în ei gusturile. Pentru că astăzi, oamenii au gusturi schimonosite. Numesc dulcele – amar și amarul – dulce, binele – rău și răul – bine. Lumina o numesc întuneric și întunericul îl numesc lumină. Hristos a venit în lume ca să facă o separare foarte clară între unele și altele.