Schitul Învierea Domnului – Valaam

Schitul cu hramul Învierea Domnului se află pe locul în care, după tradiţie, un ucenic al Sfântului Apostol Andrei a ridicat o cruce de piatră.

În anul 1896, la îndemnul stareţului Gavriil, celebrul filantrop I.M. Sibiryakov a donat 10.000 de ruble pentru ridicarea unui schit pe locul unui paraclis cu hramul Sfântul Andrei.

Cele două etaje ale bisericii au fost proiectate de arhitectul V.I. Barankeev (1850-1902). Fundația bisericii a fost pusă în anul 1901, iar lucrările de construcţie au durat un an, pentru ca lucrările de finisare să se încheie în 1905. Paraclisul de la demisol, cu hramul Sfântul Andrei, a fost proiectat să semene cu Mormântul Domnului din Ierusalim.

Sfinţirea bisericii de către viitorul patriarh Serghie (Stragorodsky), arhiepiscop al Finlandei și al Vyborgului, a avut loc pe 30 iulie 1906.

Biserica are fundaţia de granit gri și este realizată din cărămizi de Valaam. Arhitectura sa combină stilul rusesc cu barocul. Interiorul bisericii de sus este foarte luminos.

Recent, schitul a trecut printr-un amplu şi necesar proces de restaurare. În corpul de chilii au fost amenajate camere pentru ghizii de pelerini.

De la același autor

Ultimele din categorie