Acasă la Sfântul Antipa

Sfântul este răbdător. Așa cum a avut răbdare ca românii și consătenii să-l cunoască – să-l recunoască – așa are credință că vremurile de criză încetinesc, dar nu opresc pornirile duhovnicești ale oamenilor. 

Este cunoscut în Muntele Athos și în toată Rusia. Mai greu i-a fost, parcă, la el acasă. În Biserica Ortodoxă Română i-a fost recunoscută canonizarea în 1992, la 110 ani de la trecerea la Hristos. Sfântul Antipa este de la Calapodești. Acolo, credincioșii din sat și din împrejurimi și-au dorit înființarea unei mănăstiri care să-i poarte numele. Așa au ajuns să ridice biserică nouă, la 65 de kilometri de Bacău, în comuna Dealu Morii, în locul în care Sfântul a fost botezat și a copilărit. Așa au ajuns să recupereze crucea lui de călugărie. O cruce restaurată și îmbrăcată în aur și argint, o adevărată bogăție spirituală.

Biserica veche are hramul Sfinților Voievozi Mihail și Gavriil, același ca și al bisericilor clădite în urmă cu sute de ani și dispărute în negura timpului. După ultima renovare și repictare a acesteia, s-a vorbit despre extinderea unui plan de suflet și s-au pus bazele unei mănăstiri în cinstea Sfântului Cuvios Antipa.

10 ianuarie 2006 a fost prima dată când s-a sărbătorit hramul Sfântului de la Calapodești, iar după jumătate de an, pe 26 iunie, în ziua Tuturor Sfinților Români s-a stabilit cel de-al doilea hram al mănăstirii și s-a pus piatra de temelie a noii ctitorii.

Concomitent, au continuat lucrările la corpul de chili, la biserica veche și la dotarea spațiilor de aici. În fiecare an, pe 10 ianuarie, hramul e motiv de reîntâlnire cu oameni și sfinți, de bucurie că, timid, construcția noii biserici a ajuns până la acoperiș, iar turla a fost finalizată în întregime. Nu e ușor. Nici repede…

Însă, Sfântul este răbdător. Așa cum a avut răbdare ca românii și consătenii să-l cunoască – să-l recunoască – așa are credință că vremurile de criză încetinesc, dar nu opresc pornirile duhovnicești ale oamenilor. El știe cum este. Căci, la rândul său, a luptat pentru a strange bani din lumea întregă, pentru Schitul Românesc Prodromu.

Biserica Mănăstirii Calapodești (galerie FOTO)

De la același autor

Ultimele din categorie