„Cu adevărat, pe această Sfântă Icoană o am văzut astă-noapte în vis”

În drumul spre Muntele Athos, Sfânta Icoană a poposit în oraşul Bârlad. Aici, aflând Pro­toiereul, a poftit pe Părinţi să aducă Sfânta Icoană în catedrala ora­şului, ca să se închine lumea mai cu în­lesnire. Mer­gând cu Sfânta Icoană în biserică şi înce­pând a se în­chi­na mulţimea din acel oraş, iarăşi a să­vârşit şi acolo multe minuni, dintre care vom spune pe una mai însemnată.

În drumul spre Muntele Athos, Sfânta Icoană a poposit în oraşul Bârlad, şi au dus-o în casa doamnei Ecaterina Şuţu, care cu multă dra­goste şi cucernicie a primit-o.

Aici, aflând Pro­toiereul, a poftit pe Părinţi să aducă Sfânta Icoană în catedrala ora­şului, ca să se închine lumea mai cu în­lesnire. Mer­gând cu Sfânta Icoană în biserică şi înce­pând a se în­chi­na mulţimea din acel oraş, iarăşi a să­vârşit şi acolo multe minuni, dintre care vom spune pe una mai însemnată.

Era în oraş un învăţător şi înţelept bine pregătit în şti­inţele profane, care avea la şcoala lui pe fiii celor mai însemnate persoane de acolo, şi spuneau despre dân­sul bâr­lădenii că este foarte de treabă şi cinstit, însă nu are evlavie la cele sfinte, şi la biserică nu merge, fără numai la Sfintele Paşti.

Acela, auzind de venirea Sfintei Icoane, a trimis trăsura sa, rugând pe Părinţi să facă osteneală să meargă cu Sfânta Icoană la casa lui; dar Părinţii nu au voit, trimiţându-i răspuns că mai cuviincios este să vie el la Sfânta Icoană.

Astfel, a trimis trăsura în trei rân­duri, ca să meargă părinţii cu Icoana la el; şi mai rugându-i pe Pă­rinţi şi alte persoane de vază, s-au îndemnat aceştia a mer­ge cu Icoana la dânsul, pentru folosul sufletului lui.

Deci, când au voit să ia Părinţii Sfânta Icoană şi să o pună în trăsură, aşa de grea s-a făcut încât abia patru oameni cu mare gre­u­tate au dus-o până la trăsură, iar când au voit să o pu­nă în trăsură, a trosnit aşa de tare tocul în care era Sfân­ta Icoană, încât toţi s-au spăimântat, şi caii de la tră­­su­ră au tresărit, iar tocul Icoanei s-a desfăcut din toate în­che­ieturile lui.

Atunci au cunoscut toţi că nu voieşte Mai­ca lui Dumnezeu să meargă acolo unde nu era evlavie şi credinţă, ci numai o iscodire şi defăi­ma­re; iară înapoi în­tor­când-o, doi oameni au adus-o prea uşor.

Asemenea, o cucoană evlavioasă greu bolnavă, fi­ind afară la moşie, auzind de Sfânta Icoană şi de mi­nunile pe care le face, voia să meargă în oraş ca să i se închine şi să ceară sănătate la Maica Domnului, dar se temea să se suie în tră­su­ră, ca să nu moară pe drum, până în oraş.

I s-a arătat Mai­ca Domnului în chipul acestei Sfin­te Icoane în vis, po­runcindu-i să se scoale curând şi să vie la Bârlad, ca să se închine Maicii Domnului şi să se binecuvânteze de la Sfânta Icoană; şi cum s-a suit în trăsură, îndată s-a simţit sănătoasă, şi venind la Pă­rinţi, a mărturisit, zicând: „Cu adevărat, pe această Sfântă Icoană o am văzut astă-noapte în vis, care mi-a zis să viu cât mai degrabă la Bâr­lad, să apuc închinarea ei, şi acum iată-mă cât sunt de să­nătoasă!”. Şi ea dădu slavă Maicii Domnului.

De acolo au venit Părinţii cu Sfânta Icoană la Ga­laţi şi au pus-o în Biserica Sfinţilor Împăraţi. La această bi­serică, un zugrav lucra meşteşugul său şi, văzând el îm­bul­zeala poporului care se închina şi admira Sfânta Icoa­nă, i s-a părut ceva străin şi a început a-i ocărî pe oa­meni, fă­cân­du‑i înşelaţi şi proşti, care nu cunosc nimic. „Au doa­ră nu credeţi voi basmelor călugăreşti! Nu vă amăgiţi, că greşiţi; un bun pictor poate să zu­gră­vească o icoa­nă mult mai fru­moasă ca aceasta” – şi altele mai multe zicea.

Acestea bârfind, însuşi se uita cu obrăznicie la fa­ţa Sfintei Icoane, ocărând poporul în gura mare. Şi iată că, deo­dată, Maica lui Dumnezeu, prin schimbarea feţei sale atât l-a îngrozit, încât s-a înfricoşat cu totul, şi apoi el sin­gur s-a făcut propovăduitor poporului, zi­cân­du‑le să crea­dă că într-adevăr Sfânta Icoană cu mi­nu­ne dum­ne­ze­ias­că este zugrăvită, că face semne mai pre­sus de fire şi este fă­cătoare de minuni.

La plecarea Părinţilor Nifon şi Nectarie din Ga­laţi cu Sfânta Icoană, aproape de pornire fiind, s-a fă­cut chi­pul Sfin­tei Icoane „ca ghermesit”, adică valuri de-a cur­me­zi­şul obrazului, ca asudată; apoi, intrând într-un vapor aus­tri­ac, „Loid”, se mirau toţi cei de acolo de chi­pul cel mi­­nu­nat al Maicii Domnului, nu numai pa­sagerii creştini orto­docşi, dar şi matrozii, cinstindu-l şi închinându-i-se.

(Extras din volumul Prodomu - Schitul românesc din Sfântul Munte Athos şi icoanele sale făcătoare de minuni, Editura Christiana, Bucureşti, 2004)

Ultimele din categorie