Sfântul Grigorie Palama – marele far al isihiei, trezviei și, mai ales, al rugăciunii neîncetate – a scris cele mai importante și mai sistematice lecții despre rugăciune, primind denumirea de „căpetenie și șef al Părinților trezvitori”.

Atunci când trăia o viață de asceză în afara Marii Lavre din Sfântul Munte, împreună cu obștea sa, a avut o vedenie în care a văzut că avea dinaintea sa un vas ca un urcior în care se afla lichid. Era atât de plin, încât lichidul se revărsa și era gata să se risipească. Acea frumoasă băutură de culoare albă care se afla în urcior părea să fie lapte. Un om cu înfățișarea sfântă îi spuse:

– Grigorie, de ce îngădui ca atâtea cunoștințe duhovnicești să se reverse și să se risipească, în loc să le oferi celor ce au nevoie de ele?

Sfântul, desigur, a înțeles că era harul lui Dumnezeu. Era tocmai acea băutură duhovnicească pe care o avea în sine în chipul harului lui Dumnezeu, sub forma înțelepciunii, experienței, trezviei, darului vorbirii.

– De ce neglijezi aceste daruri, zise el, și le închizi aici, în acest loc, în loc să le dăruiești celor slabi, înfometați și însetați?

Într-adevăr, cu ani mai târziu, cu ajutorul și călăuzirea lui Dumnezeu, desigur, el s-a aflat printre cei mulți, a răspândit multă învățătură duhovnicească și a potolit setea sufletelor aflate în nevoie.

(Comori duhovnicești din Sfântul Munte Athos – Culese din scrisorile și omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, 2001, p. 287)