Promisiunea Sfintei Matrona, către doi soți care nu puteau deveni părinți ‒ „Vei naște o fetiță!”

Minuni - Vindecări - Vedenii

Promisiunea Sfintei Matrona, către doi soți care nu puteau deveni părinți ‒ „Vei naște o fetiță!”

În 1997 am visat că o voce de femeie îmi spune: „Vei naște o fetiță...”. Acest lucru s-a întâmplat la începutul anului... M-am gândit: „Aici ceva nu e în regulă. Cum să se întâmple una ca asta, câtă vreme eu nu pot naște...?!”.Tot în vis am aflat că voi naște spre sfârșitul anului, prin noiembrie-decembrie. I-am povestit soțului. Am așteptat un an întreg, dar nu s-a întâmplat nimic. M-am gândit că nu înțelesesem eu bine.

Eu și soțul meu vrem să povestim cum ne-a ajutat nouă Maica Matrona. De 17 ani trăiam cununați doar civil, iar în anul 1997 Dumnezeu ne-a înțelepțit să ne cununăm și religios. Copii nu aveam. Mulți ani am urmat un tratament, însă în zadar. Din cauza păcatelor noastre, Dumnezeu nu ne dădea copii. Iar în 1995 am suportat o operație grea și am fost clasată cu invaliditate de grupa a II-a. În 1997 am avut a doua operație. În 1996 mi s-a povestit despre văzătoarea cu duhul maică Matrona. Am început să merg la ea, la cimitirul Danilovsk. Mă rugam pentru sănătate, pentru mine și pentru apropiații mei, și pentru copii. La drept vorbind, nici nu eram sigură dacă aș fi putut crește copii, căci cu sănătatea stăteam prost. Mi-am spus însă: „În toate e voia lui Dumnezeu”.

În 1997 am visat că o voce de femeie îmi spune: „Vei naște o fetiță...”. Aceasta s-a întâmplat la începutul anului. M-am gândit: „Aici ceva nu e în regulă. Cum să se întâmple una ca asta, câtă vreme eu nu pot naște...?!”. Tot în vis am aflat că voi naște spre sfârșitul anului, prin noiembrie-decembrie. I-am povestit soțului. Am așteptat un an întreg, dar nu s-a întâmplat nimic. M-am gândit că nu înțelesesem eu bine.

A mai trecut un an. Și pe 22 noiembrie Dumnezeu ne-a dăruit o fetiță! Am numit-o Maria. Eu, păcătoasa, uitasem de ziua de naștere a Matronușkăi. Îi spun soțului: „Stai un pic, să mă uit în viața Matronușkăi”. Și mie, și soțului ni s-au umplut ochii de lacrimi. Matronușka s-a născut pe 22 noiembrie, fetița noastră ‒ la fel, pe 22 noiembrie. Mijlocitoarea noastră în fața Domnului și a Maicii Domnului este Maica Matrona! (Anatoli și Tatiana, Moscova)

(Viața și minunile Sfintei Matrona din Moscova, Editura Sophia, București, 2003)